Episcopia Romano-Catolică de Oradea şi Asociaţia "Caritas Catholica" Oradea au lansat ieri un apel la solidaritate pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti.

 

În 12 ianuarie, insula Haiti a fost lovită de un cutremur care a avut consecinţe dramatice: peste 100.000 morţi şi sute de mii răniţi, printre morţi aflându-se şi arhiepiscopul Joseph Serge Miot, preşedintele Organizaţiei Caritas Haiti. Organizaţii de pe întreg globul pământesc, dar şi simpli cetăţeni s-au mobilizat pentru întrajutorarea supravieţuitorilor. Considerând necesară solidaritatea cu victimele acestei tragedii umanitare, Conferinţa episcopilor catolici din România a lansat un apel către Diecezele catolice din ţară, cu scopul organizării de colecte de bani. Astfel, duminică, 31 ianuarie, va fi o zi de colectă pentru acest scop în toate bisericile catolice ale ţării. Banii obţinuţi din această acţiune vor fi transmişi prin Caritas Catolica la cei nevoiaşi. Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea, consideră că prin actele noastre de dragoste frăţească ne facem demni de recompensa divină a Mântuitorului, care ne spune: "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei, mie mi le-aţi făcut". (Mt 25,40). "Prin actele noastre de binefacere putem să demonstrăm că suntem creştini adevăraţi, căci credinţa fără fapte este moartă", mai spune episcopul, menţionând că toţi cei care doresc să-i ajute cu o donaţie pe semenii noştri haitieni pot să o facă şi în zilele lucrătoare (luni - vineri), la centrul Caritas Catolica Oradea", str. Şirul Canonicilor nr. 21, între orele 8.00-15.00.