În perioada 3 - 7 aprilie a.c., la nivel naţional s-a desfăşurat cea de-a 12-a ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment prin care s-a urmărit sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

Pe parcursul întregii săptămâni, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cei de ordine publică, investigaţii criminale, de proximitate, poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi cei de la Serviciul Poliţiei Transporturi Feroviare Bihor au derulat numeroase activităţi preventive, alături de partenerii de program, instituţii publice, asociaţii profesionale şi organizaţii nonguvernamentale. Activităţile preventive derulate au fost structurate pe mai multe domenii preventive, fiecare zi având o temă specifică, respectiv prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, siguranţa în mediul online, prevenirea violenţei în mediul familial şi siguranţă rutieră. Activităţi preventive au fost derulate în municipiile Oradea, Marghita, Beiuş şi Salonta şi în localităţile bihorene Aleşd, Săcuieni, Ştei, Nucet, Valea lui Mihai. De asemenea, poliţiştii de la toate posturile rurale de poliţie au desfăşurat activităţi preventive în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, în mediul rural. Astfel, luni, 3 aprilie a.c., pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii bihoreni au desfăşurat peste 100 de activităţi de informare, menite să prevină victimizarea cetăţenilor prin infracţiuni de furt, tâlhărie şi înşelăciune, constând în întâlniri cu grupuri ţintă, dar şi activităţi de distribuire de materiale informative-preventive în locuri publice, cu aflux mare de cetăţeni. Scopul activităţilor preventive a fost sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni. De asemenea, în perioada 4 - 5 aprilie a.c., poliţiştii bihoreni au acţionat pentru siguranţa în mediul on-line în unităţile şcolare din judeţul Bihor, fiind organizate peste 230 de întâlniri cu elevi, profesori şi părinţi. În discuţiile pe care poliţiştii bihoreni le-au purtat cu elevii, au fost abordate subiecte precum riscurile asociate unor jocuri on-line, cyberbullying, traficul de persoane, pornografia infantilă. În ce priveşte cadrele didactice şi părinţii, discuţiile s-au axat pe riscurile asociate mediului on-line, identificarea unor schimbări în comportamentul copiilor, modalităţi de gestionare a unor situaţii de risc. Violenţa în mediul şcolar, dar şi riscurile pe care le prezintă mediul virtual au fost temele abordate de elevii a 11 unităţi şcolare din judeţul Bihor, participanţi la concursul preventiv judeţean „Şcoala fără violenţă”. Peste 120 de liceeni şi-au dovedit într-un mod inedit, artistic, cunoştinţele în materie de prevenire a criminalităţii. Activităţile preventive desfăşurate de poliţiştii bihoreni joi, 6 aprilie a.c., au fost dedicate prevenirii violenţei în mediul familial. Vineri, 7 aprilie a.c., a fost ziua dedicată prevenirii victimizării participanţilor la traficul rutier, context în care poliţiştii bihoreni au organizat peste 25 de activităţi de prevenire a victimizării tuturor participanţilor la traficul rutier. Totodată, poliţiştii rutieri orădeni au desfăşurat activităţi pe linie de siguranţă rutieră la două şcoli de şoferi şi la o asociaţie profesională de pe raza municipiului Oradea. Cu această ocazie, au fost distribuite și pliante cu recomandări preventive şi au fost promovate mesaje preventive sub forma unor spoturi pe linie de educație rutieră.