Centrul pentru Formare şi Perfecţionare în Domeniul Managementului Resurselor Umane din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea va organiza un nou curs pentru Inspectori în Resurse Umane. Cursul va începe în 6 aprilie, va dura aproximativ trei luni şi va costa 800 de lei lunar.

Cursul este autorizat de Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, absolvenţii beneficiind la sfârşitul lui de Certificate de absolvire eliberate de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Lectorii acestor cursuri sunt experţi în domeniul Managementului resurselor umane, atât teoreticieni, cât şi practicieni cu experienţă în implementarea politicilor şi elaborarea strategiilor în domeniu. Cursurile vor fi derulate între 6 aprilie şi 16 iunie şi vor fi organizate la sfârşit de săptămână, vineri între orele 15.00 şi 20.00 şi sâmbătă între orele 09.00 şi 14.00. Taxa de participare este de: 800 de lei, sumă care include o sută de ore de teorie, aplicaţii practice şi ateliere de lucru şi suportul de curs pentru modulul de instruire urmat. Înscrierea se poate face pe forumul de specialitate al Centrului pentru formare şi perfectionare în domeniul Managementului resurselor umane, dezvoltat pe platforma e-learning http://distance.uoradea.ro/, care oferă oportunitatea obţinerii de informaţii de specialitate şi a participării la dezbateri între practicieni, teoreticieni şi specialişti în domeniu. Înscrierile la curs se pot face în perioada 28 martie - 2 aprilie, zilnic între orele 12.0 şi 17.00 la Universitatea din Oradea - Facultatea de Ştiinţe Economice, Clădirea Nouă - birou F007.