Prin serviciile de formare profesională pe care le oferă, Fundaţia Ruhama a contribuit la creşterea numărului de persoane care deţin calificări în domenii prioritare pe piaţa muncii din judeţul Bihor.


Astfel, în cursul anului 2009, peste 200 de persoane din judeţul Bihor au absolvit cursurile de calificare, cu specific social, organizate de Fundaţia Ruhama, dobândind calificare în domenii precum îngrijirea persoanelor vârstnice, îngrijirea copiilor şi lucrător social. Cursurile au fost oferite persoanelor care urmau să se încadreze în muncă şi aveau nevoie de calificare în domeniu sau celor care erau încadrate în muncă, iar cursul de calificare a venit în sprijinul dovedirii competenţelor necesare. Serviciile de formare profesională ale Fundaţiei au fost orientate anul trecut şi spre cursuri de scurtă durată, care au contribuit la formarea unor competenţe şi abilităţi de bază, necesare fie pentru a facilita accesul pe piaţa muncii sau pentru a-şi păstra locul de muncă. Astfel, 150 de persoane au beneficiat de cursuri de scurtă durată, în domenii precum: conceperea şi redactarea cererilor de finanţare, managementul de proiect şi legumicultor.

"În anul 2009, Ruhama a venit în sprijinul autorităţilor publice locale, prin oferirea de sesiuni de instruire periodice pentru asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, angajaţi ai primăriilor din judeţ, ajutându-i astfel pe aceştia să îndeplinească cerinţele legale pentru a putea să-şi păstreze calitatea de asistent personal. 150 de persoane care au calitate de asistent personal al persoanelor cu handicap grav au beneficiat de aceste sesiuni, impuse de legislaţie. De la începerea activităţii de formare profesională şi până în prezent, 1.150 de persoane au urmat cursuri de calificare", ne-a declarat Monica Suciu.


În prezent, Fundaţia vine în sprijinul persoanelor interesate de o dezvoltare profesională şi personală continuă prin oferirea următoarelor cursuri autorizate de calificare: îngrijitor bătrâni şi copii, lucrător social, iniţiere scriere de proiecte, competenţe antreprenoriale, informatice, calificare secretar stenograf, operator birotică, perfecţionare asistent maternal, formator, manager de proiecte etc.