De azi - Se pot depune actele pentru ajutorul de încălzire
Începând de azi, 25 octombrie a.c., Administraţia Socială Comunitară Oradea va începe preluarea cererilor şi declaraţiilor pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, însoţite de documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia, precum şi dovada spaţiului locativ.
Conform reprezentanţilor ASCO, până în 31.10.2012, se solicită documente privind veniturile nete realizate în luna septembrie 2012, iar începând cu data de 01.11.2012, se vor anexa documente doveditoare privind veniturile nete realizate, aferente lunii octombrie 2012. „Totodată, reamintim că Cererile se vor prelua de la solicitanţi individual sau prin reprezentanţii asociaţiilor de proprietari", se mai afirmă în comunicatul ASCO. Punctele de preluare a cererilor sunt Centrele sociale multifuncţionale pentru persoane vârstnice din „Nufărul", „Rogerius 1", „Rogerius 2", „Ioşia", Căminul Multifuncţional Bocsai Istvan şi Administraţia Socială Comunitară Oradea. Cererile se preiau zilnic, între orele 8.00 şi 15.00.
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro