Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a trimis vineri, 13 martie, un comunicat de presă, prin care anunță că, în perioada 16-31 martie 2020, programul de relații cu publicul se va desfășura în intervalul orar 9.00-12.00.

 

„Pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus și a reducerii riscului de contaminare și îmbolnăvire, la nivelul DGASPC Bihor, s-a dispus, pentru perioada 16-31 martie, ca programul de relații cu publicul să se desfășoare în intervalul orar 9.00-12.00”, anunță conducerea DGASPC Bihor, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit documentului, în perioada 16-31 martie, se suspendă audiențele. Petițiile, precum și alte documente vor putea fi transmise on-line, la adresa de e-mail: dgaspcbh@rdsor.ro, sau poștal, la adresa, str. Feldioarei nr. 13, Oradea.

De asemenea, pentru informații privind serviciile oferite de către instituție, se pot utiliza următoarele numere de telefon și fax.: 0259-476.371; 0259-476.372; 0359-409.285; 0359-409.286; Fax. 0259-434.337; 0259-447.435.

Reprezentanții DGASPC Bihor mai transmit că persoanele cu dizabilități care solicită bilete de transport gratuite, rovinietă, acord pentru primărie, o pot face accesând secțiunea Formulare - prestații sociale, de pe site-ul instituției (www.dgaspcbihor.ro), de unde vor putea descărca formularul dorit, îl vor completa și semna, vor atașa o copie a actului de identitate sau documentele solicitate în cerere, iar apoi le vor putea expedia la adresa de e-mail: dgaspcbh@rdsor.ro; sau prestatiisociale@rdsor.ro sau prin poștă la adresa, str. Feldioarei nr. 13, Oradea.

„DGASPC Bihor va transmite prin poștă cu confirmare de primire, bilete de călătorie solicitate, rovinieta și acordul privind indemnizația de însoțitor sau angajarea unui asistent personal”, precizează reprezentanții instituției.

Informații suplimentare pot fi obținute la nr. de telefon: 0259-476.371; 0259-476.372; 0359-409.285; 0359.409286, int. 143 sau pe e-mail.

Potrivit documentului, persoanele cu dizabilități ale căror cărți de identitate au expirat sau vor expira în luna martie vor putea trimite o copie  prin poștă sau prin e-mail.

„Persoanele care aleg să se prezinte personal la sediul instituției sunt rugate să respecte măsurile de prevenție și igienă afișate, precum și păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5 metri între solicitant și funcționarul de la ghișeu, precum și față de ceilalți. În acest context, va exista un circuit controlat al publicului în sediul instituției”, se mai menționează în document.