La două zile după protestul locuitorilor din Ioşia, nemulţumiţi de preluarea de către Electrocentrale a punctelor termice ale Transgex şi, implicit, majorarea cu 130% a preţului gigacaloriei, preşedinţii asociaţiilor de proprietari au fost chemaţi ieri la Primăriei să discute cu edilul şef al municipiului, Ilie Bolojan.

Şefii de asociaţii au fost sunaţi de la primărie şi programaţi la ore diferite, câte trei-patru asociaţii odată. Temându-se că au fost convocaţi pe rând tocmai pentru că primarul va încerca să facă presiuni asupra lor pentru a-i convinge să accepte să semneze întreruperea contractului cu Transgex, ei au venit în grup mai mare, de 13-15 asociaţii, împreună cu liderul Mişcării Verzilor Democrat Agrarieni Bihor, Horea Vuşcan. Primarul Ilie Bolojan a acceptat să se întâlnească cu toţi şefii în acelaşi timp, în sala mică a primăriei. "La întâlnire, ne-am ales cu o serie de înjurături şi cu concluzia că nu se va schimba nimic. Fiecare şef de asociaţie şi-a spus supărarea: că oamenii nu vor să semneze încheierea contractului cu Transgex şi că preţul pe care ar urma să-l plătească pentru gigacalorie este prea mare. Primarul a ţinut-o pe a lui, că trebuie să se facă trecerea la Electrocentrale", ne-a declarat Vuşcan. La întâlnirea de ieri au fost prezenţi, pe lângă primarul Ilie Bolojan, Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, şi Dragoş Gligor, directorul Electrocentrale. Vuşcan susţine că oamenii sunt decişi să-şi continue demersul şi să iasă în stradă într-un număr mult mai mare decât duminică, 11 decembrie, imediat după ce le va fi oprită căldura. Horea Vuşcan a atras atenţia că în proiectul de hotărâre nr. 27 adoptat de Consiliul Local Oradea ieri, 13 decembrie, costul estimat pentru gigacaloria produsă pe gaz este de 96 euro fără TVA, adică aproximativ 520 lei.