Din 15 octombrie, începe curăţenia de toamnă
Având în vedere faptul că în numeroase zone din municipiul Oradea au fost constatate depozitari de obiecte de uz casnic şi gospodăresc pe domeniul public, începând din data de 15 octombrie, Primăria Oradea demarează programul curăţeniei de toamnă. Această campanie se va întinde până la data de 26 octombrie 2012.
În cadrul acţiunii, se vor colecta numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc (piese de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, uşi, geamuri etc.), altele decât aparatele electrice şi electronice. Nu se vor colecta deşeuri din amenajări interioare (moloz), deşeuri provenind din curăţenia pivniţelor şi podurilor, dar nici aparate electrice şi electronice. Orădenii sunt rugaţi să depună pe amplasamentele stabilite pentru fiecare zonă, în ordine, cât mai aproape de bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, deşeurile şi obiectele de tipul celor menţionate, până cel târziu cu o zi înainte de ziua programată pentru colectare. După încheierea campaniei de curăţenie este strict interzisă depozitarea reziduurilor de orice fel pe domeniul public al municipiului Oradea. Orice abatere în acest sens se sancţionează contravenţional conform HCL nr. 386/2009-Regulamentul de salubrizare a municipiului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.