DN 79 Oradea-Beiuş, ecologizat de APM
Luni şi marţi, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor demarează o amplă acţiune de ecologizare în mediul rural sub sloganul "Mediu curat pentru o viaţă sanătoasă!". Aceasta se doreşte a fi un sprijin acordat administraţiilor locale din mediul rural, care, până la data de 16 iulie, au de îndeplinit o obligaţie prevăzută în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor s-a autosesizat cu privire la faptul că, pe DN 79 Oradea-Beiuş, în perimetrul pădurilor urbariale, aferente comunelor Pocola, Răbăgani şi Uileacu de Beiuş, precum şi în Remetea, localitatea Drăgoteni, persoane care nu iubesc natura au abandonat cantităţi semnificative de deşeuri care, pe lângă impactul negativ pe care îl au asupra biodiversităţii, constituie şi o importantă sursă de îmbolnăvire a locuitorilor din zonă. Pentru a veni în sprijinul acestora, împreună cu administraţiile locale, Direcţia Silvică Bihor şi Direcţia Apelor Crişuri Oradea, APM Bihor organizează o acţiune care va consta în separarea deşeurilor reciclabile - PET-uri, metale şi anvelope, pentru care Agenţia asigură saci, urmată de ecologizarea terenului. Deşeurile reciclabile vor fi valorificate de SC Original Prod SRL Ştei, iar restul va fi transportat la cea mai apropiată groapă de gunoi. În locurile respective vor fi amplasate plăcuţe informative care vor interzice depozitarea deşeurilor de orice fel. Campania "Mediu curat pentru o viaţă sănătoasă!""se va derula în perioada următoare şi în alte zone din judeţ, unde s-au constatat depozitări ilegale de deşeuri. Scopul APM este de a conştientiza cetăţenii judeţului asupra efectelor create de depozitările necontrolate de deşeuri.
Claudia BONCHIŞ



Comentarii
Nu există nici un comentariu.