Două microbuze s-au ciocnit la Lugaşu de Jos
Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 7.00, după ce şoferul unui microbuz înmatriculat în Italia, care mergea spre Italia cu şapte pasageri, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt microbuz înmatriculat în judeţul Iaşi. Pentru circa 25 de minute de la producerea accidentului, s-a circulat alternativ pe un singur fir. Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, Hadrian Borcea, a declarat că în accident au fost rănite şapte persoane, dintre care una a refuzat internarea.
"Dintre celelalte şase, o victimă diagnosticată cu traumatism cranian minor a rămas internată la Spitalul Aleşd, iar cinci persoane au fost internate la UPU din Spitalul Clinic Judeţean Oradea", a spus Borcea. Acesta a afirmat că o singură persoană este rănită mai grav, o femeie, care are o fractură deschisă la gambă, iar celelalte persoane rănite au suferit traumatisme craniene şi faciale minore şi excoriaţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, locotenentul Cristian Herţe, în microbuzul din Iaşi erau în total cinci persoane, iar în celălat, opt.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.