După atâtea reduceri, iată şi o majorare: ajutorul de înmormântare...
Începând cu 1 ianuarie, ajutorul de deces a fost majorat la 2.022 lei în cazul pensionarului sau asiguratului, iar în cazul decesului unui membru al familiei cuantumul acestui ajutor de înmormântare este 1.011 lei. De la începutul anului, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor s-au înregistrat peste 400 de solicitări, parte din ele fiind cereri pentru unele decese din anul trecut.
Din acest an, cuantumul ajutorului de deces a crescut de la 1.836 de lei la 2.022 lei pentru un pensionar sau asigurat. În cazul decesului unui membru al familiei asiguratului sau pensionarului, ajutorul de înmormântare, care reprezintă jumătate din cuantumul ajutorului de deces cuvenit unui asigurat sau pensionar, a fost majorat de la 918 lei la 1.011. În primele zile ale acestui an, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor au fost depuse 400 de solicitări de acordare a ajutorului de deces, parte dintre acestea reprezentând restanţe pentru decese înregistrate în cursul lunii decembrie 2010. "Până la sfârşitul lunii, credem că vom atinge cifra de 500 de cereri de ajutor de deces. Unele sunt restanţe din 2010. Anul trecut, am primit 5.492 de astfel de solicitări, din care doar 2-3% reprezintă cereri pentru membrii de familie decedaţi ai pensionarului sau asiguratului. Cuantumul ajutoarelor de deces pentru pensionari sau asiguraţi se ridică la 10 milioane de lei, iar pentru membrii de familie decedaţi s-au acordat ajutoare în valoare de 83.000 lei", ne-a declarat Leontin Ţîrle, directorul CJP Bihor. Ajutorul de deces se acordă la cerere, în cazul decesului unei persoane asigurate sau al unui pensionar. De asemenea, ajutorul de înmormântare se poate acorda şi în cazul decesului unui membru de familie care nu are un drept propriu de asigurări sociale şi se află în întreţinerea titularului la data decesului. Acest ajutor se acordă unei singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele sau moştenitorul celui decedat. Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare.
"Cererile se pot depune până la un an de la data decesului. Însă cele mai multe sunt înaintate după 2-3 săptămâni de la înregistrarea morţii", a mai precizat Leontin Ţîrle.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.