Majoritatea raporturilor juridice care se nasc în cadrul unei societăţi au drept obiect banii, iar în cazul acestora, uneori, apare şi problema apelării la concursul forţei de constrângere a statului pentru a determina pe debitor să îşi achite datoria restantă. În actuala legislaţie regăsim metode alternative prin care orice justiţiabil, persoană fizică sau juridică, poate să recupereze sumele de bani care îi sunt datorate ca urmare a încheierii unor contracte.

Astfel, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii legal stabilite, se poate recurge la una dintre aceste metode care reprezintă, în concret, diverse acţiuni în justiţie. Este important de precizat, încă de la început, faptul că opţiunea reclamantului, în momentul în care învesteşte instanţa de judecată cu o cerere prin care solicită ca pârâtul să fie obligat la plata unei sume de bani, va influenţa durata procesului, precum şi costurile acestuia. Pentru a reveni la subiectul prezentului articol, odată cu adoptarea Ordonanţei Guvernului numărul 5 din 2001, privind somaţia de plată, în legislaţia naţională a fost inserată pe lângă procedura de drept comun de recuperare a sumelor datorate din încheierea unor contracte şi procedura privind somaţia de plată. Conform textului legal, o astfel de cerere se desfăşoară la cererea creditorului, pentru recuperarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile, care are drept obiect o sumă de bani, născută din încheierea unui contract şi care este constatată printr-un înscris (art. 1 alin. 1). Din acest articol rezultă condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a se putea introduce şi, în acelaşi timp, pentru a putea avea succes într-o astfel de procedură. Astfel, în primul rând, creanţa trebuie să aibă ca obiect o sumă de bani şi numai o sumă de bani, în caz contrar nu se poate recurge la o astfel de procedură, după care această creanţă trebuie să se fi născut obligatoriu dintr-un contract, iar existenţa acestui contract trebuie să fie dovedită prin intermediul unui înscris. De asemenea, obligaţia trebuie să fie certă, adică să nu ridice discuţii în ceea ce priveşte existenţa acesteia, trebuie să fie lichidă, deci cuantumul acesteia să fie determinat sau determinabil, şi trebuie să fie exigibilă, adică obligaţia de plată să fie scadentă. Ceea ce caracterizează această procedură este caracterul urgent (art.4, alin.2) judecătorul fiind obligat să acorde termene scurte în cursul procedurii de soluţionare a cererii, dar şi aspectul că în cadrul acestei proceduri nu se acceptă proba cu martori ori expertiza, ci doar proba cu înscrisuri din care trebuie să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale amintite mai sus.

Procedura somaţiei de plată nu este reglementată doar de legislaţia naţională, ci are o consacrare legislativă şi la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul nr.1896 din 2006, prin care se instituie o procedură uniformă la nivelul spaţiului comunitar de recuperare a creanţelor atât civile, cât şi comerciale.

        

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741