Elevii de la CSEI Nr. 1 Oradea - Împreună pe drumul vieţii
La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Nr. 1 Oradea, ieri, în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale, s-a desfăşurat o activitate intitulată "Adulţi, tineri, copii - împreună pe drumul vieţii". Tema activităţii a fost aleasă pornind de la faptul că anul 2012 reprezintă Anul European al Îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.
La activitate au participat şapte elevi ai CSEI Nr. 1 Oradea, cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, şi 21 de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, anul I. Prin cuvântul de bun-venit adresat studenţilor de către directoarea Lucia Popa, studenţii au avut ocazia să afle informaţii utile legate de specificul şcolii ca instituţie de învăţământ special, de serviciile oferite, punându-se accent pe valorile umane promovate prin însăşi misiunea instituţiei. Activitatea propriu-zisă a fost condusă de prof. psihopedagog Laura Bochiş şi prof. psihopedagog Valeria Colesnicov. În prima parte a activităţii, pornind de la un material realizat în format power point, prof. Valeria Colesnicov a coordonat un moment de discuţii interactive, prin care elevilor li s-a explicat rolul familiei în societate. Directoarea adjunctă Carmen Ilisie a dirijat şi a sprijinit copiii în oferirea răspunsurilor. În cadrul activităţii, Laura Bochiş a prezentat "Povestea unor perechi de pantofi", prin intermediul căreia elevii au desprins mesaje utile pentru viaţa de zi cu zi. În ultima parte a activităţii, studenţii s-au alăturat copiilor, ajutându-i în mod direct să realizeze lucrări care au surprins aspecte din viaţa de familie şi rolul membrilor acesteia. Aprecierile de care au beneficiat elevii, atât din partea profesorilor, cât ?i a studenţilor vor conduce la formarea unei imagini pozitive despre ei înşişi şi creşterea încrederii în forţele proprii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.