Fundaţia Ecotop - Tabere turistice în zona Damiş
Înfiinţată la 13 mai 1991, Fundaţia Ecotop are ca scop promovarea şi susţinerea principiilor dezvoltării durabile prin acţiuni practice şi educaţionale, urmărind să pună în valoare cadrul natural şi valorile judeţului.
Ecotop militează pentru educarea tinerilor în spiritul respectului pentru mediul înconjurător şi sprijină orice iniţiativă care are drept scop promovarea protecţiei mediului. Principiile după care se ghidează Ecotop sunt: interesul constant faţă de problemele de mediu, promovarea soluţiilor pentru dezvoltare durabilă, accesul liber la informaţii, promovarea atitudinii eco-civice pozitive, cinstea, corectitudinea, onestitatea în diverse colaborări, consultarea, respectul şi sprijinul reciproc, spiritul de echipă. În 2006 membrii Fundaţiei au achiziţionat o casă şi un teren la Damiş, o zonă neexploatată încă. "Am cumpărat o casă veche la Damiş, am construit o şură cu bucătărie, sală de mese şi de conferinţe şi dormitoare cu 20 de locuri", ne-a declarat Andrei Acs, preşedintele Ecotop. Prin construirea şi întreţinerea acestei locuinţe, Fundaţia doreşte să le arate turiştilor frumuseţile zonei, precum şi tradiţiile locului. Astfel, se vor organiza tabere pentru copii în vârstă de 7-18 ani, pentru ca aceştia să se apropie de natură şi să înveţe diverse meşteşuguri. "După ce în 2006 am cumpărat locuinţa şi terenul, prin 2007-2008 am decis să facem tabere pentru copii şi tineret. Am investit până acum peste 4.000 de euro. Anul trecut am găsit oportunitatea de a ne înscrie cu proiectul într-o competiţie de proiecte desfăşurată de organizaţia NESST, alături de alte ONG-uri din ţară, astfel că acum, după mai multe etape, am ajuns în finală. Pe 22 septembrie vom fi la Bucureşti pentru evaluarea finală şi sperăm ca pe 15 octombrie proiectul să fie selectat printre cele 5 ce vor primi finanţare", a mai precizat Andrei Acs. Dacă va fi selectată, Fundaţiei i se vor aloca pentru început 12.000 de dolari. "Prin taberele pe care le vom organiza, dorim să ne adresăm în principal elevilor, dar vom oferi servicii şi pentru adulţii care aleg să îşi petreacă timpul liber la Damiş. Dorim ca omul să iasă din rutina oraşului şi să-şi desfăşoare activităţile de zi cu zi şi în natură", a afirmat Andrei Acs. Preţurile vor fi accesibile, iar cei care doresc să obţină mai multe informaţii pot accesa site-urile www.padureacraiului.ro sau www.ecotoporadea.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.