Reprezentanţii Fundaţiei Ruhama, în calitate de membră a Coaliţiei 52, au prezentat ieri motivele pentru care mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile cer schimbarea Legii 52/2003, astfel încât liderii instituţiilor publice, care nu respectă obligaţiile prevăzute de lege, să fie sancţionaţi.

Coaliţia 52 este o alianţă formată din 190 de ONG-uri, dar şi cetăţeni, care reclamă nerespectarea Legii 52/2003, privind transparenţa decizională şi a Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. Potrivit unui studiu al Coaliţiei 52, care a încercat să vadă în ce măsură respectă autorităţile Legea 52/2003, majoritatea instituţiilor nu au răspuns solicitărilor ori au făcut-o negativ. "12 ministere (din 15), 24 consilii judeţene (din 41) şi 32 de primării (din cele 54 incluse în studiu) nu au răspuns sau au răspuns negativ solicitării privind consultarea publicului la luarea deciziilor cu impact asupra comunităţilor", precizează Coaliţia 52 într-un comunicat. Alianţa urmăreşte să impună modificări ale legii care să nu mai permită adoptarea niciunei decizii administrative cu impact asupra comunităţilor fără consultarea cetăţenilor. Un studiu al Academiei de Advocacy, lansat vinerea trecută, arată că legile care asigură transparenţa decizională a autorităţilor publice din România sunt sistematic şi masiv încălcate, la toate nivelurile - naţional, judeţean şi local. Cei trei reprezentanţi ai Fundaţiei Ruhama, şi anume Ana Amzăr, consilier juridic, Florina Lingurar, asistent social şi Daniel Bredet au subliniat faptul că din punctul de vedere al Coaliţiei 52 din lege lipsesc sancţiuni directe şi imediate, aplicabile conducătorilor instituţiilor publice în cazul nerespectării acesteia, termene rezonabile de dialog şi reguli minimale unitare de dialog. În acest sens, vineri, 17 februarie, între orele 10.00-12.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, va avea loc o dezbatere pe acestă temă unde sunt invitaţi toţi şefii de instituţii publice locale şi deconcentrate, reprezentanţi ai partidelor politice, dar şi parlamentarii bihoreni.