„Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” - Campanie de conştientizare
Polițiștii de prevenire bihoreni le explică cetățenilor care sunt consecințele apelului fals la 112, în cadrul unei campanii naționale de conștientizare.
În perioada 11 februarie - 3 martie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor acționează în cadrul campaniei naționale „Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!”, derulată de Poliția Română, pentru conștientizarea consecințelor pe care le are apelul fals la 112. Prin mesajele campaniei, polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte. În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unități de învățământ. După dispunerea măsurilor operative specifice și efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei Covid-19. Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate. Legislația din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii. În acest context, în perioada 11 februarie - 3 martie a.c., poliţiştii de prevenire bihoreni, alături de jandarmii bihoreni și de reprezentanți ai A.N.I.T.P organizează o serie de acțiuni în comunitate, pentru a aduce în atenţia cetățenilor o serie de recomandări privind apelarea nejustificată a numărului 112, precum și sancțiunile contravenționale aplicate în astfel de situații. Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni se întâlnesc cu copiii și adulții atât în unități de învățământ, cât și în locuri publice aglomerate, în marketuri, piețe și stații ale mijloacelor de transport în comun, le transmit mesajele campaniei preventive și recomandări care, odată cunoscute și respectate, vor conduce la salvarea de vieți. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.