Începând de ieri, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.1 Oradea sărbătoresc ziua de 3 decembrie - Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi prin câteva activităţi de sensibilizare a comunităţii locale privind problematica copiiilor cu CES.

Între orele 9.30-11.00 un grup de elevi, însoţiţi de cadrele didactice Violeta Bobotan, Valeria Colesnicov, Lakatos Gyongyike şi Lenuţa Toma, a participat la un atelier creativ în Orăşelul Copiilor, atelier care s-a încheiat cu realizarea unor mesaje de suflet adresate semenilor. Ei au adresat copiilor de pretutindeni îndemnuri ca: „Zâmbeşte-mi, copil ca tine sunt şi eu!" , „Limpede poţi gândi numai cu inima!",  „Joacă-te cu mine!" le-au ataşat unor baloane şi le-au înmânat trecătorilor pentru a face cunoscut evenimentul. Acţiunile vor continua săptămâna viitoare, când elevii şcolii vor lansa astfel de mesaje de la Aeroportul Oradea, pentru ca gândurile lor sincere să ajungă  mai departe.