În sălile de aşteptare sau pe spaţiile verzi din faţa staţiei C.F.R. Oradea, unde era înainte poşta, acum dorm boschetarii. Şi chiar dacă unii dintre ei, şi anume minorii, ar avea o alternativă, aceea de a fi adăpostiţi în centrele de ocrotire, unde să primească şi mâncare, ei preferă această viaţă de mizerie. Ziua cerşesc pe unde pot, iar seara se strâng, la culcare, în gară, fiecare având locul lui dinainte stabilit. Rătăcit prin ţară Zoli are 13 ani. Circulă pe toate arterele municipiului. A fost alungat de acasă de către părinţi, spune el. Întrebat cu ce se ocupă, tace mâlc. Spune, însă, că o duce bine la gară. Referindu-se şi la ceilalţi boschetari, spune că aici fac ce vor ei. "Ne suim pe tren şi plecăm", explică Zoli. Şi nicăieri nu-i confort ca aici. "Am fost şi la Bucureşti, şi la Constanţa, noi ne cunoaştem între noi şi ştim să fugim de poliţie". Duminică, în faţa unui butic de lângă gară, unul dintre "nepoţii mătuşii" din gară scotea din buzunar un pumn de mărunţiş şi bancnote de câte zece mii de lei. Suma totală era mică, dar se fălea cu banii câştigaţi din cerşit. Ce este de făcut? Este foarte greu de spus ce s-ar putea face pentru ca viaţa acestor tineri să fie alta, să fie integraţi în societate, să nu mai cerşească, pentru că nu sunt de acord să fie instituţionalizaţi. Fug de cămin ca dracul de tămâie. Vor, mai degrabă, o falsă libertate, de fapt, iluzia libertăţii. Nu le place să înveţe carte, pentru că, de micuţi, mamele lor i-au dus la cerşit. Poliţia îi cunoaşte pe toţi, dar se întreabă de multe ori ce să le facă. Când aud de organele de ordine, fug şi se ascund. Poate se va schimba ceva după ce Gara Oradea va fi renovată, se va introduce şi o altă disciplină în sălile de aşteptare, în împrejurimi şi pe peroane, aşa cum a mai fost cândva, când Gara Oradea avea o mai bună reputaţie. Până atunci, bagajele şi buzunarele trebuie păzite cu străşnicie!