Marți, 12 iulie, însoțit de 25 de tineri din Germania și de la Caritas Catolica, părintele Mihai Fechetă, de la Liceul Don Orione din Oradea, a ajuns la marginea orașului, acolo unde zeci de adulți şi copii trăiesc în condiții greu de imaginat. Este un gest pe care părintele Mihai îl face de 18 ani încoace, ducându-le nevoiaşilor alimente şi îmbrăcăminte, pentru ca şi aceşti oameni să aibă o bucată de pâine pe masă şi să nu se simtă marginalizaţi de societate.

 

„Am făcut o scurtă vizită familiilor de la groapa de gunoi, împreună cu 25 de tineri din Germania și Caritas Catolica. De vreo 18 ani mergem la ei. Sunt aproximativ 50 de persoane, copii, tineri și bătrâni. Unii au crescut acolo, îi cunosc de când erau copii, iar acum sunt adulți”, ne-a mărturisit părintele Mihai Fechetă.

Majoritatea celor care își duc veacul la marginea orașului sunt oameni fără carte de identitate, ai căror copii nu au acces la şcoli şi grădiniţe, sunt suflete care trăiesc fără apă potabilă, în locuinţe improvizate din cârpe, lemne şi plastic. O parte dintre ei reuşesc să câştige un ban cinstit, adunând sticle şi pet-uri. „De obicei, de două-trei ori pe lună mergem cu elevii la ei. Sunt familii care nu au unde să stea, și-au improvizat încăperi din cârpe și adună mâncare de prin gunoaie. Sunt unii care și de 25 de ani locuiesc acolo”, a mai spus interlocutorul nostru.

În toamnă, părintele Mihai va ajunge din nou la nevoiași însoțit de o clasă de elevi, pentru ca tinerii să vadă pe viu condițiile deosebit de grele în care trăiesc acești oameni. „Scopul acțiunii este unul educativ, pentru că sunt oameni care nu au ce mânca, nu au unde să doarmă. Ei poartă hainele pe care le ducem până se distrug, apoi le aruncă pentru că nu au unde să le spele”, a precizat părintele Fechetă.

Iniţiativei de care a dat dovadă Liceul Don Orione s-au alăturat, de-a lungul timpului, diverse ONG-uri, inclusiv Caritas Catolica, care au oferit pachete cu mâncare sau pachete cu haine.

Cei care doresc să se alăture acestei acțiuni caritabile pot aduce, zilnic, haine (curate, împachetate, puse în pungi sau saci) și alimente neperisabile (ulei, conserve) la sediul Liceului Don Orione, str. Cazaban 49/E, Oradea. De aici, vor fi preluate de către reprezentanții Centrului, urmând să ajungă la săracii de la marginea orașului.

„Ignorarea săracilor înseamnă disprețuirea lui Dumnezeu. Dacă nu arătăm milostivire față de alții, nu ar trebui să ne așteptăm să o primim de la Dumnezeu, și nu din reținerea lui Dumnezeu, ci din închiderea noastră. Milostivirea lui Dumnezeu față de noi este legată de milostivirea noastră față de aproapele; când lipsește aceasta, și aceea nu găsește spațiu în inima noastră închisă, nu poate intra. Dacă eu nu deschid larg ușa inimii mele pentru cel sărac, acea ușă rămâne închisă. Și pentru Dumnezeu. Și acest lucru este teribil”, spunea Sfântul Părinte Papa Francisc.