Grupul Holcim marchează, în 2012, 100 de ani de existenţă în lume şi 15 ani de activitate în România. Acest moment este unul de bilanţ, dar şi o aniversare alături de partenerii săi: angajaţi, clienţi, furnizori, autorităţi, mass-media şi comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea.

Continuând preocuparea companiei pentru dezvoltarea durabilă, 2012, ca an aniversar, este şi anul unei campanii sociale cu genericul „Împreună pentru comunitate". Obiectivul programului este de a oferi înapoi comunităţilor, în mod simbolic, cei 100 de ani în care compania a primit susţinere, recunoaştere şi apreciere din partea acestora. Pe parcursul acestui an, angajaţii Holcim din toate colţurile lumii vor munci cel puţin o zi, ca voluntari în programe sociale, însumând astfel, prin timpul petrecut în acţiuni de solidaritate, cel puţin 100 de ani. Holcim România se alătură celor 80.000 de angajaţi Holcim din întreaga lume, participând la acţiuni de voluntariat la nivel naţional, în 14 oraşe din ţară. Începând cu luna aprilie, cei 1.100 de angajaţi ai companiei vor implementa soluţii concrete pentru nevoile reale ale comunităţilor din oraşele: Bucureşti, Aleşd, Braşov, Câmpulung, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Turda. Acţiunile de responsabilitate socială se vor concentra pe reabilitarea unor zone de interes public, plantarea de copaci,  amenajarea spaţiilor verzi, şi colectarea selectivă a deşeurilor, trei domenii, în care comunităţile locale au nevoie de suport. În calendarul programului de voluntariat, la Oradea, în intervalul 26-28 aprilie, se vor desfăşura acţiuni de colectare a deşeurilor şi plantare de copaci pe malul Crişului Repede, în Cartierul Rogerius. La Aleşd, ziua de 25 mai i-a găsit pe voluntarii Holcim Aleşd pe albia pârâului Valea Izvor într-o acţiune de igienizare şi de colectare a deşeurilor. „Sperăm că prin aceste activităţi ne vom atinge obiectivul de a avea un nou rol activ de cetăţean în comunităţile în care activăm", se menţionează într-un comunicat de presă al Grupului Holcim România.

Nicu RĂCUCIU