Îngrijorare pentru specialiștii din sănătate publică din România. Dacă în ceea ce privește numărul de fumători, țara noastră se păstrează în media celorlalte țări din UE, față de anii precedenți se observă o creștere a numărului de domnișoare și doamne care se apucă de fumat.

 

Două sunt direcțiile pe care Organizația Mondială a Sănătății și instituțiile din România se axează în campaniile desfășurate împotriva fumatului: sănătatea și costurile economice ridicate. Acestea se întrepătrund la un anumit nivel pentru că și tratarea bolilor cauzate de tutun implică costuri foarte ridicate.

„Este foarte important ca decidenții să conștientizeze că pe lângă aspectul medical acest comportament este o povară pentru individ și pentru societate. Fumatul nu provoacă nicio boală dar se asociază cu nu mai puțin de 42 de afecțiuni”, a spus Călin Sonea miercuri, 31 mai 2017, într-o coferință care s-a desfășurat la DSP Bihor, la care au mai participat Crina Mărcuț, Diana Racz, Mirela Florea, Carmen Dinescu, Diana Monica Ambro și Liana Bologan.

„România se situează în media UE în ceea ce privește consumul de tutun. În ceea ce privește consumul la copii între 11 și 15 ani, România este printre țările fruntașe. Este îngrijorător că tot mai multe femei se apucă să fumeze ajungând la nivelul bărbațiilor. Noi desfășurăm mai multe acțiuni de conștientizare în școli și în medii defavorizate. Merită amintită și povara economică alături de cea legată de sănătate care crește atunci când la mijloc sunt țigări contrafăcute despre care nu se știe de unde vin și în ce mediu și condiții au fost fabricate. 12% din toate decesele persoanelor de peste 30 de ani sunt cauzate de tutun”, a spus Diana Racz de la DSP Bihor.

Un alt aspect important este cel legat de fumatul pasiv. „24% dintre afecțiunile și decesele copiilor mici sunt cauzate de fumatul pasiv. De aceea noi începem încă de la grădinițe să sensibilizăm părinții ca să nu mai fumeze în preajma copiilor. Pornind de la ceea ce văd acasă copiii ajung ca în clasa a V-a și a VI-a să încerce să fumeze. Există studii care arată că jumătate dintre copiii de această vârstă au încercat cel puțin odată să fumeze”, a spus Liana Bologan de la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog al judeţului Bihor. Diana Monica Ambro de la Poliția Locală a spus că în 2016 s-au dat 65 de avertismente și sancțiuni în Oradea pentru localuri care nu au interzis fumatul sau clienți care au fumat în interiorul lor.