Comparativ cu luna iulie 2010, în august s-a constatat o diminuare cu 17% a numărului contractelor individuale de muncă nou înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor. Totodată, luna trecută, la I.T.M. Bihor au fost înregistrate 7 notificări privind declanşarea procedurilor de concedieri colective.
Potrivit informaţiilor oferite de către conducerea ITM Bihor, în cursul lunii august au fost înregistrate 4.469 de noi contracte de muncă, cu 17% mai puţine decât în luna iulie. În ce priveşte numărul dispoziţiilor de desfacere a contractelor individuale de muncă, s-a înregistrat o scădere de doar 3%. În primele opt luni ale anului, potrivit statisticilor ITM, 42.838 de bihoreni şi-au pierdut locul de muncă şi doar 37.994 s-au încadrat în câmpul muncii. Şirul concedierilor colective continuă, în cursul lunii august la I.T.M. Bihor au fost înregistrate 7 notificări în acest sens. Notificările cuprind informaţii cu privire la intenţia de concediere colectivă pe parcursul perioadei septembrie-noiembrie 2010 a unui număr estimativ de 517 salariaţi care aparţin unor societăţi comerciale (care activează în domeniul produselor petroliere, exploatării miniere), cât şi salariaţi ai unor instituţii publice.