Liber la înscrieri pentru grădinițele din Oradea - Copiii vor primi vizita echipei „Dințișorii veseli”
Într-o țară în care doar 37% dintre adulți se ocupă zilnic de igiena orală, iar majoritatea românilor se confruntă cu probleme dentare, este nevoie de inițiative care pot schimba această realitate. Una dintre aceste inițiative este campania „Dințișorii veseli”.
Potrivit Institutului Național de Statistică, aproape jumătate dintre români au coroane sau implanturi dentare, iar 18% dintre aceștia nu au fost la dentist de peste cinci ani. Specialiștii din medicină dentară vorbesc despre anxietatea de dentist, prezentă la aproape 90% din pacienții care trec pragul cabinetului.
Toate acestea pot fi schimbate, iar o bună investiție este cea în viitor, privind cu încredere și acționând conștient alături de noua generație. Educația timpurie, familiarizarea cu medicul stomatolog din copilărie, formarea obiceiurilor sănătoase pot aduce în timp o mai bună sănătate dentară pentru copii.
„Creăm obiceiuri sănătoase încă din copilărie, și asta se întâmplă mulțumită campaniei Dințișorii Veseli, care a ajuns la cea dea treia ediție în toamna acestui an. Ne dorim să implicăm în egală măsură copii, părinți, educatori și specialiști în medicină dentară în această călătorie către o sănătate orală mai bună. Prin materiale educative, produse speciale și evenimente interactive, dorim să le arătăm celor mici cât mai multe detalii despre îngrijirea dinților și importanța sănătății dentare” a declarat Daniela Jordanovski, din partea organizatorilor.
Campania Dințișorii Veseli a început în 2019, ajungând în grădinițe din 13 orașe, cu impact asupra a peste o mie de copii. În 2023, campania se extinde și mai mult, fiind împărțită în trei etape care vizează Oradea, Satu Mare, Sighet, Baia Mare și Zalău.
Părinții și educatorii sunt încurajați să înscrie grădinițele celor mici pentru a avea șansa de a primi vizita echipei „Dințișorii Veseli”, a mascotei Crocodințilă și a medicilor stomatologi. Pe 5 octombrie vor fi selectate grădinițele care vor participa în prima etapă a acestei noi campanii.
Grădinițele ai căror reprezentanți doresc ca cei mici să facă parte din această inițiativă se pot înscrie până în 5 octombrie inclusiv, pe site-ul dm drogerie markt România. Copiii din grădinițele selectate vor avea privilegiul de a primi vizita echipei Dințișorii Veseli, care îi va îndruma într-o serie de jocuri, activități interactive și educative, contribuind astfel la dezvoltarea obiceiurilor sănătoase de îngrijire a dinților.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.