Liceenii şi conduita rutieră - „Strada nu este o pistă de concurs"
La acţiune au participat elevii din patru clase (două de limba română şi două de limba maghiară), care au primit sfaturi utile din partea lui Florin Carpiş, agent şef principal în cdrul IPJ Bihor, privind regulile de circulaţie şi importanţa respectării lor, în vederea evitării eventualelor accidente. La eveniment a participat şi dr. Foldes Adalbert, preşedintele Comisiei Teritoriale de Siguranţa Circulaţiei, care a explicat liceenilor despre importanţa stării de sănătate a şoferului în momentul în care se urcă la volan. "Elevii au fost foarte receptivi. Aceştia au putut să afle că alcoolul sau chiar şi unele medicamente nu sunt prietene cu şoferul. Etnobotanicele, narcoticele şi drogurile atipice influenţează timp de mai multe zile sau săptămâni aptitudinea unui conducător auto. Tocmai de aceea este indicat ca toţi conducătorii auto să efectueze un control medical periodic, măcar odată pe an. Cred că astfel de acţiuni ar trebui făcute mult mai des în liceele din Oradea, dar şi din judeţ", a precizat dr. Foldes Adalbert.
Liceeni au vizionat mai multe spoturi în care se prezenta modul în care centura de siguranţă poate salva viaţa tuturor celor care se află în autoturism, în momentul producerii unui accident.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.