Autoritatea Electorală Permanentă organizează luni, 5 mai, şi marţi, 6 mai, instructaje pentru persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a fi preşedinţi sau locţiitori ai birourilor electorale.

Timp de două zile, luni şi marţi, bihorenii care au formulat cereri pentru a fi desemnaţi preşedinţi sau locţiitori ai birourilor electorale ale secţiilor de votare la alegerile pentru Parlamentul European din data de 25 mai a.c. şi care nu au mai participat la alte scrutine electorale vor fi instruiţi în sala mare a Instituţiei Prefectului Bihor. Instruirea este organizată de Autoritatea Electorală Permanentă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 şi 3 şi art. 8 alin. 1 din Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 15/2013, hotărâre care prevede faptul că persoanele care nu participă la instruire nu pot fi avizate pentru a fi înscrise în Lista întocmită de prefect, din care preşedintele tribunalului poate desemna preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare. Astfel, luni, 5 mai, de la ora 13.00, vor fi instruiţi cei din Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd, Nucet, Săcueni, Ştei, Valea lui Mihai, Vaşcău, Abram, Abrămuţ, Aştileu, Auşeu, Avram Iancu, Balc, Batăr, Biharia, Boianu Mare, Borod, Borş, Bratca, Brusturi, Budureasa, Buduslău, Bulz, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Cefa, Ceica, Cetariu, Cherechiu, Chişlaz, Sâniob, Ciumeghiu, Câmpani, Cociuba Mare, Copăcel, Criştioru de Jos, Curăţele, Curtuişeni, Derna, Diosig, Dobreşti, Drăgăneşti, Drăgeşti, Finiş, Gepiu, Girişu de Criş, iar de la ora 15.30 persoanele din Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Ineu, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Nojorid, Olcea, Oşorhei, Paleu, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Roşiori, Săcădat, Sălacea, Sălard, Sâmbăta, Sînmartin, Sînnicolau Român, Sîntandrei, Sîrbi, Spinuş, Suplacu de Barcău, Şimian, Şinteu, Şoimi, Şuncuiuş, Tarcea, Tămăşeu, Tărcaia, Tăuteu, Tileagd, Tinca, Tulca, Toboliu, Ţeţchea, Uileacu de Beiuş, Vadu Crişului, Viişoara şi Vîrciorog. Persoanele care au domiciliul în Oradea vor participa la instruire marţi, 6 mai 2014, orele urmând să fie comunicate prin telefon de reprezentanţi ai Primăriei Oradea.