Lupul turbat a instituit carantina în sat
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor ne-a anunţat că, de ieri, s-a instituit carantină în localitatea Căbeşti, după ce marţi dimineaţa un lup turbat a intrat în sat.
În luna decembrie a anului trecut, reprezentanţii DSVA Bihor au instituit carantina într-o comună din judeţ, Damiş, după ce un lup turbat a intrat în sat atacând un bărbat şi o femeie, aceştia fiind internaţi în spital. Aceeaşi măsură a fost instituită şi în satul Căbeşti, după ce un alt lup turbat a atacat un autoturism. "Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un lup turbat a ajuns în satul bihorean. Acesta a fost împuşcat de un vânător, după care a urmat o examinare sanitar-veterinară, în urma căreia s-a confirmat că animalul suferea de rabie", a declarat directorul DSVSA, Mircea Budău. Potrivit acestuia, o comisie a DSVSA a fost în zonă, luând măsurile ce se impun. În cursul zilei de ieri, după ce a fost transportat la Direcţie, animalului i s-a retezat capul, iar din celulele nervoase de pe creier s-au efectuat două analize. Prima analiză, florescenţa, a fost efectuată marţi, iar în cursul zilei de ieri o a doua analiză, histolică, a confirmat în totalitate că boala de care suferea animalul era turbare. Se pare că turbarea a survenit ca urmare a unei muşcături pe care lupul o avea de la un alt animal sălbatic, care nu se ştie dacă mai trăieşte sau este mort. Din cercetările reprezentanţilor DSVSA, se pare că sălbăticiunea nici nu a intrat în contact cu alte animale din localitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.