Tot mai mulţi sunt cei care aleg să treacă pragul magazinelor second-hand pentru a-şi cumpăra o haină. Dacă unii o fac din lipsă de resurse financiare, alţii aleg această variantă datorită calităţii îmbrăcămintei, care, susţin ei, este de multe ori mai bună decât în magazinele cu haine noi.


Recesiunea face ca veniturile populaţiei să se diminueze de la o lună la alta, astfel că lista primelor lucruri la care par să renunţe românii atunci când vine vorba de economii sunt obiectele de îmbrăcăminte. Majoritatea patronilor de magazine se plâng că se confruntă cu cea mai critică perioadă pe care au traversat-o în ultimii ani. Şi cum de haine avem nevoie în fiecare zi, second-handurile par să fie în momentul de faţă o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. Aşa se face că, dacă până în urmă cu un an sau doi, puţine erau magazinele de acest fel în Oradea, acum acestea sunt tot mai dese. Chiar şi vestitul Corso orădean găzduieşte astfel de buticuri.


Hainele noi, primele tăiate de pe listă

De la lenjerie intimă la rochii de seară sau chiar aşternuturi poţi găsi în aceste magazine. În cazul în care mai poartă şi eticheta vreunei firme cu renume interesul cumpărătorului este cu atât mai mare. Dacă patronii acestor magazine pot spune atunci când trag linie că profiturile sunt cât de cât bunicele, nu acelaşi lucru îl pot afima administratorii centrelor comerciale. "Vânzările au scăzut destul de mult în ultima vreme. Cea mai mare scădere am înregistrat-o în 2009, comparativ cu 2008. La ora actuală putem spune că ne situăm la nivelul vânzărilor de anul trecut. Ramura afectată este în special cea a mărfurilor de lux, precum şi cea a articolelor de îmbrăcăminte sau încălţăminte. Încercăm să trecem peste această perioadă dificilă prin promoţiile pe care le susţinem. Ne-am mai confruntat cu perioade de scădere economică în anii 1994, 1997, dar nu a fost chiar atât de rău", ne-a declarat ec. Mariana Cibu, administratorul Complexului Crişul.


Second-handurile câştigă teren

De cealaltă parte, patronii magazinelor ce comercializează îmbrăcăminte la mâna a doua se declară mulţumiţi. Sunt străzi unde la parterul aceluiaşi bloc funcţionează două magazine care vând haine la mâna a doua. Sunt magazine second-hand care rezistă de ani buni, iar cumpărătorii nu lipsesc din nici unul dintre acestea. Patronii susţin că au avut şi ei perioade mai bune de vânzări, însă, dat fiind contextul economic actual, nu se pot plânge. "Avem trei magazine în Oradea, pe care încercăm să le aprovizionăm cu marfă pentru toate gusturile. Aducem îmbrăcăminte pentru copii, tineri, adulţi, accesorii şi chiar încălţăminte. Marfa o schimbăm în fiecare zi, iar cumpărătorilor noştri le oferim şi un card de reducere. Astfel, dacă efectuează de patru ori cumpărături de minim 20 de lei, când vor cumpăra a cincea oară le vom oferi o reducere de 20%", ne-a declarat vânzătoarea magazinului Britani Store. Preţurile la care pot fi cumpărate articolele din aceste magazine sunt acceptabile. Pornesc de la 1 leu şi nu depăşesc 100 sau 150 de lei, iar în cazul acestora, hainele sunt chiar noi, au eticheta fimei şi se vede că nu au fost purtate.


Eticheta vinde

Vânzătorii susţin că genţile sau hainele de firmă atrag în mod special clienţii. "Am avut situaţii în care aveam la vânzare o geantă al cărei preţ, dacă era să fie nouă, se încadra undeva între 300-400 de euro, dar aici costul ei a fost de 20 de lei. Nu mai vorbim de articolele în cazul cărora eticheta firmei îşi spune cuvântul, a precizat Corina, vânzătoare la un magazin second. Hainele comercializate în astfel de magazine sunt aduse din diverse ţări europene, în mare parte din Marea Britanie. Administratorii acestor magazine susţin că aduc doar lucruri de calitate bună, pe cât posibil, haine originale, cu nume bine cunoscute pe piaţa internaţională. Produsele sunt expuse în magazine doar după ce sunt prelucrate în mai multe etape, care constă în adunarea produselor de către partenerii cu care colaborează, urmând ca apoi să se execute o prelucrare totală a produselor. "Am acasă atât haine noi, cât şi de la magazinele second. Pot spune că de cele mai multe ori calitatea este mai bună la cele cumpărate la mâna a doua. La fel şi preţul. Nu mi-aş permite să cumpăr haine de firmă de la reprezentanţi, dar am în garderobă astfel de articole pe care le-am achiziţionat de la second-hand la preţuri rezonabile " a ţinut să precizeze Adriana D., din Oradea.


Cu ochii pe aceste magazine sunt şi inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Bihor. "Efectuăm periodic controale la aceste magazine. Potrivit legislaţiei în vigoare, produsul trebuie să fie însoţit de documente de dezinfecţie, să fie trecut numele persoanei fizice sau juridice care a efectuat operaţia, denumirea comercială a produsului utilizat şi, în acelaşi timp, să se realizeze o sortare lunară în funcţie de gradul de uzare. În urma controalelor pe care le-am desfăşurat, am constatat abateri la 19 operatori care au fost sancţionaţi, valoarea amenzilor fiind de 21.000 lei", ne-a pecizat comisar şef adjunct Sebastian Secoşan, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor. Din partea cumpărătorilor nu au fost înregistrate reclamaţii. Părerile în rândul acestora sunt bune, asta pentru că îşi pot permite să îşi achiziţioneze o haină, indiferent de venitul lunar pe care îl realizează.