Măsuri de prevenire a noii gripe în şcoli
Potrivit inspectorului şcolar general Dorel Luca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au transmis în toate unităţile de învăţământ din judeţ să sporească normele de igienă din şcoli, pentru a se evita pe cât posibil declanşarea unui focar de gripă nouă în vreo şcoală.
"Până în acest moment, nu au fost depistate cazuri de acest tip de virus, decât în şcolile din alte judeţe. Noi am fost feriţi până în acest moment de o astfel de situaţie", a precizat Luca, care a mai adăugat că, în momentul în care va fi confirmată prezenţa gripei de tip nou, atunci vor fi luate măsurile pe care le impune Direcţia de Sănătate Publică în acest sens. Conform unui comunicat transmis de reprezentanţii DSP, în perioada 7 - 30 octombrie au fost controlate 141 de unităţi de învăţământ. În urma investigaţiilor efectuate de inspectorii sanitari, s-a constatat că, în unele unităţi şcolare, prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor era realizată necorespunzător, materialele pentru igiena individuală, de curăţenie şi substanţele dezinfectante erau insuficiente, iar echipamentele de protecţie lipseau. S-a acordat consultanţă şi s-au stabilit măsuri pentru remedierea imediată a deficienţelor constatate, aplicându-se 13 sancţiuni din care o amendă în valoare de 1.500 de lei, restul fiind avertismente.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.