Noaptea la stomatolog: Cabinetul pentru urgenţe a tratat, în două luni, sute de orădeni
De când a fost inaugurat şi până în prezent, cabinetul pentru urgenţe stomatologice gratuite, situat la parterul Ambulatoriului de specialitate, a tratat peste 350 de orădeni. Fiind deschis non-stop, cei mai mulţi au apelat la serviciile medicale în timpul nopţii, luaţi prin surprindere de sâcâitoarele dureri dentare.
Potrivit dr. Ioana Scrobotă, medic dentist, majoritatea persoanelor care apelează la serviciile stomatologice gratuite de urgenţă sunt orădenii cu venituri mici sau cei care nu au un medic dentist al lor. "Am tratat câteva sute de pacienţi în doar două luni şi jumătate. Cei mai mulţi vin la cabinet deoarece ştiu că nu trebuie să plătească şi atunci preferă să nu meargă la privat. Am avut persoane chiar şi din afara oraşului, în special din mediul rural", a precizat dr. Ioana Scrobotă, care ieri era de gardă. În timpul zilei pare mai linişte decât pe timp de noapte sau în weekend, când, spune medicul, numărul pacienţilor creşte considerabil. Serviciile stomatologice gratuite sunt asigurate în ture de zi şi noapte de câte doi medici dentişti şi doi asistenţi. Încă de la intrare, pacientul află de pe un afiş sau este informat de medic că extracţia nu este considerată o urgenţă, drept urmare, va trebui să mai aştepte sau să meargă în altă parte. Cabinetul stomatologic din cadrul Ambulatoriului de specialitate efectuează tratamente gratuite 24 din 24 de ore pentru toate urgenţele stomatologice, dureri acute, obturaţii provizorii, tratamente antiinflamatorii etc., până când pacientul consultă un medic stomatolog. Cei fără venituri şi cei care nu sunt asiguraţi beneficiază de gratuitate 100%. Potrivit dr. Ioana Scrobotă, media de vârstă a pacienţilor care apelează la serviciile stomatologice ale cabinetului este între 35 şi 40 de ani şi până în prezent peste 350 de persoane au beneficiat de asistenţă medicală de urgenţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.