Andrada Fărcuța suferă de leucemie, ultima fază. Fetița este din satul Ateaș, comuna Cefa, și a făcut tratamentul în Oradea. Acum, este internată la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara, iar singura ei șansă la viață este haplo-transplantul, adică transplant de măduvă, care se poate face la Spitalul „Bambino Gesù” din Roma. Andrada trebuie să plece de urgență în Italia, totul fiind contra timp.

Andrada este o fetiță veselă și jucăușă. Ca orice copilaș, până la vârsta de trei ani, s-a bucurat de joacă și de dragostea părinților. Într-o zi, Andrada a făcut febră foarte mare. La început, medicii au crezut că este răcită, însă, pentru că situația persista, în final i s-a făcut o hemogramă, fiind suspectă de leucemie. În urma analizelor amănunțite și de specialitate, pe 16 iunie 2015, a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică de tip B. În cel mai scurt timp, a început tratamentul cu citostatice în Oradea. Din păcate, după a treia cură a făcut alergie. Pentru a putea continua tratamentul, mama ei a fost nevoită să cumpere un medicament extrem de scump din Germania, Oncaspar. Cu acest medicament, Andrada a intrat în remisie. Fetița a plecat acasă, având un tratament de întreținere. Din păcate, totul a durat 6 luni de zile. Anul trecut, pe 16 decembrie, micuța s-a simțit foarte rău, avea dureri groaznice de cap, iar în urma investigațiilor, i s-a descoperit un hematom în fundul ochilor, la ambii ochi. Asta însemna pentru Andrada recădere, măduva având 80% celule canceroase. În acest context, singura șansă la viață, pe care Andrada o mai avea, era transplantul de măduvă. A început primul protocol high risk la Oradea. În urma cistostaticelor, s-a simțit foarte rău, încât nouă zile nu a mâncat nimic, decât prin perfuzii. A făcut două convulsii și a intrat în comă indusă. În final, i s-a descoperit septicemie. În spital a contactat o bacterie, a făcut pneumonie și a stat în comă alte cinci zile. După ce și-a revenit, pe 12 februarie 2017, a fost dusă la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde a început un al doilea tratament. Acest tratament l-a finalizat pe 24 iunie, iar analizele sunt foarte bune. În tot acest timp, mama Andradei a sperat că va găsi un donator compatibil pentru transplantul de măduvă. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru că ultima șansă la viață pentru Andrada este transplantul de măduvă, mama ei va fi donatoarea, fiind compatibila 50%. Acest haplo-transplant (între persoane compatibile 50%) se va efectua la Spitalul „Bambino Gesù” din Roma. După haplo-transplant, Andrada și mama ei vor trebui să stea în spital încă un an de zile. Toate costurile care vor rezulta pentru următorul an de zile în spitalul din Roma se ridică la 6.500 de euro, o sumă peste puterile părinților. Cazul micuței Andrada se află în atenția Asociației umanitare ,,Misiunea Speranța pentru România” din județul Arad, (www.sperantapentruromania.ro), care se ocupă de ajutorarea copiilor bolnavi de cancer și leucemie pe zona de vest a țării noastre.

„Andrada este prea mică și neajutorată, pentru a putea lupta de una singură cu această boală cumplită, de aceea are nevoie de ajutorul nostru. Noi vom lupta împreună cu Andrada și mama ei, pentru fiecare secundă de viață. Credem că și dvs. ne veți fi alături în această luptă cumplită, dramatică, pentru viața Andradei!”, este mesajul transmis de Samuel Negoiescu, preşedintele Asociaţiei Umanitare “Misiunea Speranţă pentru România”.

Campania de strangere de fonduri pentru Andrada poate fi urmărită pe: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/farcuta-andrada-maria/

Pe linkul de mai sus, donațiile se afișează live, cu numele donatorilor, sumele donate de fiecare și suma strânsă. Donații se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania. Denumire: Asoc. Misiunea Speranța pentru România. CUI: 26044485

Banca Comercială Română: RO 74 RNCB 001813 82799 00003 (lei); RO 04 RNCB 0018138279900002 (euro); cod Swift: RNCBROBU, conturi deschise la sucursala Chișineu Criș (Arad).

Raiffeisen Bank: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338 (lei); RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757 (euro); cod Swift: RZBRROBU, conturi deschise la sucursala Chișineu Criș (Arad).

Banca Transilvania: RO18BTRLRONCRT0365344401 (lei); RO65BTRLEURCRT0365344401 (euro); cod Swift:  BTRLRO22, conturi deschise la sucursala Chișineu Criș (Arad).

Trebuie specificat pentru cine se face donația, iar numele tuturor donatorilor vor apărea pe pagina DONATORI.

Detalii suplimentare se pot afla la telefon: 0749-402.098; email: infosperanta@gmail.com