Primăria Oradea organizează, în perioada 26 septembrie - 7 octombrie 2011, o nouă campanie de curăţenie, care are ca scop colectarea de la populaţie a obiectelor de uz casnic şi gospodăresc uzate (piese de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, geamuri şi uşi uzate), altele decât aparatele electrice şi electronice.

Municipalitatea a precizat că nu se vor colecta deşeurile din amenajări interioare (moloz), deşeuri din curăţenia pivniţelor şi podurilor şi aparate electrice şi electronice. Cetăţenii sunt rugaţi să depună pe amplasamentele stabilite pentru fiecare zonă, în ordine, cât mai aproape de bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, deşeurile de tipul celor menţionate mai sus, până cel târziu cu o zi înainte de ziua programată pentru colectare. După încheierea campaniei de curăţenie este strict interzisă depozitarea reziduurilor de orice fel pe domeniul public al municipiului. Orice abatere în acest sens se va sancţiona contravenţional. Pe perioada campaniei, reprezentanţii RER vor ridica gratuit materialele din cele 33 de puncte de colectare stabilite. După expirarea perioadei de colectare a obiectelor de uz casnic şi gospodăresc asociaţiile de proprietari vor plăti cuantumul serviciului prestat de către RER Ecologic Service SA, operatorul licenţiat să presteze această activitate pe raza municipiului Oradea. Informaţii suplimentare, pe site-ul Primăriei Oradea.