O tragedie socială se petrece în spitalele din Bihor - Zeci de copii abandonaţi
Problema abandonului din spitalele din România va fi analizată atent, în următoarea perioadă, în cadrul unei campanii comune a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii.
Conform datelor deţinute de DGASPC Bihor, la nivelul judeţului, până în prezent, au fost părăsiţi în unităţile sanitare 82 de copii, comparativ cu anul trecut, când numărul acestora a ajuns la 103. Cei mai mulţi copii au fost abandonaţi la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea, şi anume 42. Din totalul de copii abandonaţi până în prezent, 27 au fost reintegraţi în familiile lor naturale, 21 de cazuri de află în curs de soluţionare, restul fiind integraţi în sistemul pentru protecţia copilului (plasamente de tip familial, rezidenţial, etc). Tot 27 de copii au fost luaţi înapoi de familiile lor şi anul trecut. Cauzele generale care duc părăsirea copiilor în unităţile medicale sunt sărăcia, nivelul scăzut de educaţie, lipsa locuinţei sau condiţii improprii de locuit, neutilizarea măsurilor contraceptive şi de planning familial, fie din necunoştinţă, dar de cele mai multe din ignoranţă, lipsa educaţiei sexuale, lipsa sprijinului partenerului sau al familiei, relaţia cu partenerul în cazul uniunilor consensuale, problemele de sănătate ale copilului etc.
Reglementări noi la adopţie
Noua Lege a adopţiei instituie termene precise în care un copil poate deveni adoptabil. Astfel, un copil poate fi declarat adoptabil, dacă după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti, precum şi rudele până la gradul IV ale acestuia nu pot fi găsite sau nu colaborează cu autorităţile in vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea lui in familie. De asemenea, un copil poate fi declarat adoptabil, dacă părinţii şi rudele lui până la gradul IV declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia şi în termen de 60 zile nu şi-au retras această declaraţie sau dacă minorul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al copilului. Modificările aduse Legii 273/2004 mai prevăd că părintele minor care a împlinit 14 ani să-şi poată exprima consimţământul la adopţia copilului, asistat de către ocrotitorul său legal. De asemenea, pentru adopţia copilului născut în afara căsătoriei a fost reglementata o condiţie specială. Astfel, filiaţia copilului faţă de tată trebuie confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologica ADN, pentru a elimina adopţiile ilegale care s-au practicat în ultimii ani.
Poate va puteti documenta si cu privire la nevoile acestor copilasi. In cazul in care au lipsuri in ce priveste dotarea camerelor, hainute si alte obiecte ar fi pacat ca lumea sa nu stie. Daca e nevoie de orice si lumea poate ajuta sunt sigura ca multi ar face un gest cat de mic pentru buburuzii astia mici. Asteptam sa mai scrieti despre subiect si ce se poate face pana sa vina ajutorul statului.