În prag de Sărbători, câteva familii și asociații din Oradea au primit alimente de bază, cu sprijinul unor persoane inimoase.

Încă de la începutul pandemiei cauzate de SARS COV - 2, atât persoane fizice cât și persoane juridice au venit înspre Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea, dând o mână de ajutor persoanelor nevoiașe din comunitate.

„Acum, în prag de sărbători, o persoană juridică, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a venit în sprijinul nostru și a donat zece tone de făină de grâu și făină de mălai, care au fost distribuite celor 20 de asociații și fundații care activează în domeniul social, precum și Centrului Social Dignitas, Adăpostului de Noapte și Centrului de Îngrijire de Zi Oradea”, anunță, printr-un comunicat de presă, reprezentanții DAS Oradea, menționând că și părintele Mircea Ioniță, de la Biserica Militară din Oradea, a pregătit, cu multă dăruire, pachete cu alimente de bază pentru 25 de familii cu copii, mai puțin norocoase din municipiu.

„Ne bucurăm că, în aceste zile, când ne confruntăm cu o situație nemaiîntâlnită, când multe familii trec prin greutăți, întreaga comunitate dă dovadă de implicare și solidaritate, orice ajutor fiind bine venit și apreciat de cei în nevoie. Doresc să vă mulțumesc, în numele tuturor persoanelor la care au ajuns alimentele donate de dumneavoastră, pentru bucuria pe care le-ați adus-o, masa de Paști din acest an fiind cu siguranță una mai îmbelșugată”, a precizat Anca Grama, directorul DAS Oradea.

Paştele reprezintă un moment de liniște sufletească, un moment în care ne gândim, mai mult ca oricând, la cei de lângă noi, un moment de apropiere față de cei aflați în nevoie și cărora numai împreună le putem oferi Sărbători mai îmbelșugate.