În luna decembrie, Oradea se transformă în Ţara Jucăriilor, odată cu cea mai nouă atracţie de la ERA Park. Decorul unic al tărâmului de basm s-a deschis weekend-ul trecut pentru orădenii de toate vârstele şi i-a primit cu cele mai frumoase decoraţiuni de Sărbători, soldăţei de plumb şi jucării de pluş.

Cea mai mare atracţie a Ţării Jucăriilor este Trenuleţul cu Broscuţe, care va face prima sa călătorie, ducându-i pe cei mici într-o lume de poveste. Cei mici vor putea porni în călătoria prin Ţara Jucăriilor, în fiecare zi, între orele 16.00 şi 20.00. Cei care se distrează în luna decembrie la ERA vor avea ocazia să dea o mână de ajutor pentru Vlăduţ, un băieţel de numai trei ani, care suferă de o boală gravă: cancer la cap şi la oase. Cu ajutorul celor care se vor plimba cu Trenuleţul din Ţara Jucăriilor, el va primi astfel câte un leu la fiecare cursă. Micuţii vizitatori ai ERA Park vor avea ocazia să pătrundă astfel într-una dintre cele patru lumi extraordinare care compun Ţara Jucăriilor: Ţinutul cadourilor uriaşe, Tărâmul marionetelor, Ţinutul soldăţeilor şi Ţara dulciurilor, unde vor găsi, la tot pasul, jocuri şi surprize. În turul lor prin Ţara Jucăriilor, vizitatorii ERA Park vor putea admira uriaşul Brad de Crăciun, decorat ca în poveşti, globurile uriaşe sau scena în formă de tobă. Cei mici vor fi fericiţi să descopere Fabrica de Zahăr, în care îşi vor confecţiona singuri coifuri delicioase cu zahăr colorat, în arome diferite şi delicioase. În plus, în fiecare sâmbătă şi duminică, cei mici vor putea participa la ateliere de construit jucării şi decoraţiuni de Crăciun, între orele 16.00-18.00. Tot în luna decembrie, cei mici vor putea pleca acasă cu unul dintre cei 200 de ursuleţi adorabili, premii la Tombola Iernii de la ERA Park. Până îşi vor găsi locul în casele orădenilor, ursuleţii pot fi admiraţi într-un brad gigant, de aproape patru metri, situat în galeria comercială de la ERA Park.

Accesul la ERA Park se poate face cu următoarele mijloace de transport în comun: autobuzul nr. 23, din Cartierul Cantemir, şi nr. 19, din Cartierul Rogerius (ambele circulă din oră în oră).