Orice om merită o şansă!
Numai Dumnezeu ştie cum au ajuns la vârsta de 26 de ani, fără nici un fel de calificare şi cu domiciliul sub cerul liber. Marinel Fiţ, Aurel Rostaş, Venczel Elisabeta şi Marcel Varga vin de nicăieri şi locuiesc... pretutindeni. Deşi nu s-au născut în Oradea, ei au hotărât să se stabilească în urbea noastră. Ca să se întreţină, au prestat tot felul de munci ocazionale. O perioadă au locuit la Căminul Social, apoi au fost evacuaţi.
Când au văzut că nu mai au nici o speranţă, s-au prezentat în audienţă la parlamentarul Vasile Duţă, deoarece "am auzit că domnul senator are suflet bun. Deşi am bătut pe la mai multe uşi, numai dumnealui s-a îndurat să ne primească. Sper să se rezolve şi problema noastră, mai ales că vrem să ne facem şi noi un viitor" - mărturiseşte Marcel Varga.
Într-adevăr, parlamentarul bihorean n-a rămas insensibil la problemele celor patru tineri, şi, în mai puţin de o oră, la cabinetul senatorului au fost prezenţi dl Ionel Vila, directorul executiv al Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, Pavel Haragoş, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi Ilie Negruţiu, inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor. Dar, cu toate că senatorul Duţă nu a auzit lucruri tocmai pozitive despre cei patru tineri, domnia sa a decis că "orice om merită o şansă. Cu atât mai mult cu cât aceşti tineri, care provin de la casele de copii, nu beneficiază de suficient sprijin privind integrarea socială. Practic, după majorat, rămân pe drumuri. Ei trebuie ajutaţi, dar mai ales orientaţi, deoarece în contextul în care nu vor reuşi să se integreze în societate aşa cum au promis, îşi pierd acest sprijin şi, din păcate, rămân în continuare rataţi ai societăţii. Eu o să urmăresc acest caz îndeaproape - evoluţia lui, precum şi modul în care vor fi soluţionate problemele celor patru tineri. Nu-mi place să spun vorbe mari, ci mai degrabă să vorbesc prin intermediul faptelor, însă menţionez că am fost şi voi rămâne mereu atât alesul bogaţilor, cât şi al săracilor" - mărturiseşte unul dintre cei mai activi senatori din Camera Superioară a Parlamentului.
Dl Ionel Vila susţine că cei patru sunt vechi cunoştinţe. "Am fost invitat de urgenţă la cabinetul senatorului şi azi vom încerca să rezolvăm problema, însă ei au mai fost ajutaţi şi în urmă cu patru ani, când li s-a repartizat două apartamente - unul cu două camere şi altul cu trei, care au fost dotate şi cu strictul necesar. După patru luni l-au distrus complet şi au plecat. E foarte greu cu ei, deoarece fac mizerie, fac gălăgie, dar mai ales, distrug tot. Ei i-au promis senatorului Duţă că o să încerce să se integreze, motiv pentru care ne-am decis să le mai dăm o şansă. Mai precis, o să le asigurăm o perioadă cazare, masă şi o să încercăm să le căutăm şi un loc de muncă" - susţine dl Vila.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.