Începând de ieri, Oradea este gazda Maratonului cultural pentru nevăzători "Zilele Homer". Evenimentul, ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie, reuneşte o serie de spectacole interesante, la care atât nevăzătorii, cât şi însoţitorii acestora au intrare gratuită.

Principalul eveniment din cadrul Zilelor Homer este Festivalul de creaţie literară pentru Nevăzători "Paşii Profetului", care se desfăşoară începând de ieri, în Băile Felix. Organizatorul festivalului este Asociaţia Nevăzătorilor din România - Filiala Interjudeţeană Bihor-Sălaj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. În cadrul ediţiei din acest an a festivalului, juriul a fost format din următoarele personalităţi culturale: poetul Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, preşedintele juriului, conf. univ. dr. Dan H. Popescu şi poetul Lucian Scurtu, membri ai juriului şi poetul Gheorghe Vidican, secretar al juriului, toţi fiind membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Festivalul s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: Poezie, la care au participat şapte concurenţi, Proză, cinci concurenţi şi Epigrame, patru concurenţi. În plus, începând cu ediţia a XVII-a, festivalul are şi o secţiune internaţională, la care în acest an au participat 35 de concurenţi din Ungaria, Ucraina şi Anglia, toţi de naţionalitate maghiară. De menţionat că în contextul acestei ediţii, juriul i-a acordat premiul "Prof. Gheorghe Ardeleanu" lui Radu Sergiu Ruba, poet, prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, pentru volumul „Traversarea", apărut la Editura Tipo-Moldova, Iaşi, 2012. La secţiunea Poezie, locul I a fost obţinut de Valeriu Borşan, din Galaţi, locul II, de Viorel Şerban, din Geoagiu Băi, Hunedoara, locul III, de Adina Victoria Sârbu, din Târgu Jiu, locul IV, de Cornel Isăilă, din Bacău, locul V, de Nicolae Moraru, din Oradea, locul VI, de Eufrosina Baboi, din Neamţ, iar locul VII, de Cristian Vasile, din Bacău. La secţiunea Proză, locul I a i-a revenit lui Iosif Kovacs, din Oradea, locul II, Ioanei Albu, din Cluj, locul III, lui Carmen Bernadetta Anghel, din Neamţ, locul IV, lui Alexandru Călina, din Sibiu, iar locul V, lui Marin Sandu, din Craiova. La secţiunea Epigrame, locul I a fost acordat lui Florea Radu, din Craiova, locul II; lui Nicolae Moraru, din Oradea, locul III, lui Valeriu Borşan, din Galaţi, iar locul IV, lui Marin Sandu, din Craiova. "Festivalul Paşii Profetului are ca scop pe termen lung integrarea prin literatură a nevăzătorilor în rândul valorilor culturale şi socio-umane pe tărâmul naţional şio mondial. Un alt deziderat al nostru este publicarea în antologii, reviste şi volume a scriitorilor nevăzători afirmaţi la acest festival", ne-a declarat poetul Gheorghe Vidican, referent cultural-sportiv în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România - Filiala Interjudeţeană Bihor-Sălaj.