Pompierii fac apel la populaţie - Distrugerea hidranţilor constituie contravenţie
Pompierii ISU Crişana fac un apel către populaţia judeţului Bihor prin intremediul căruia doresc să tragă un semnal de alarmă vizavi de inconştienţa unor persoane care distrug hidranţii de incendiu.
"Avâd în vedere faptul că prevenirea şi stingerea incendiilor constituie o problemă de interes public şi, în acelaşi timp, o obligaţie legală şi morală a fiecăruia dintre noi, considerăm oportună tragerea unui semnal de alarmă, aducându-vă la cunoştinţă un aspect care poate contribui la crearea unor situaţii de insecuritate populaţiei municipiului Oradea, bunurilor acesteia, precum şi celor aflate în domeniul privat", se precizează în apelul lansat de pompieri. Este cunoscut faptul că, pentru stingerea incendiilor, pompierii folosesc, pe lângă autospeciale de intervenţie, şi instalaţiile de alimentare cu apă, pe care sunt montaţi hidranţii de incendiu. Din verificările sistematice efectuate în teren, s-a constatat că aceste instalaţii sunt supuse acţiunii răuvoitoare sau inconştiente a unor cetăţeni, un număr semnificativ de hidranţi fiind fără racorduri sau cu racordurile rupte, fără capace sau având introduse în interior diferite materiale (pietre, deşeuri de lemn, hârtii). "Aspectele semnalate conduc la imposibilitatea utilizării acestora în caz de incendiu, acest fapt putând genera serioase probleme pe timpul desfăşurării operaţiunilor de intervenţie, prin întreruperea alimentării cu apă a autospecialelor de stins incendii şi, implicit, crearea posibilităţilor de propagare a incendiilor, cu efecte dezastruoase. Informăm că aceste fapte constituie contravenţii la normele de apărare împotriva incendiilor, scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fiind sancţionată cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Lansăm, în acest context, un apel la spiritul civic al locuitorilor municipiului Oradea, exprimându-ne încrederea că, pe viitor, grija pentru protejarea atât a propriilor vieţi şi bunuri, cât şi ale semenilor noştri, va împiedica săvarşirea unor astfel de fapte", mai spun pompierii n comunicat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.