Preţuri pipetate la fructe în pieţe
Pe tarabele din pieţele orădene au apărut deja fructele de sezon: căpşuni, cireşe, piersici, caise sau lebeniţă. Deşi preţurile sunt destul de piperate, clienţii nu s-au lăsat aşteptaţi.
Cele mai accesibile fructe proaspete au fost căpşunile, care puteau fi cumpărate din Piaţa Cetate şi cu patru lei kilogramul. Sortimentele mai aspectoase costau, însă, chiar şapte sau opt lei, acestea fiind în general importate. Cireşele, foarte apreciate de români, au un preţ mult mai piperat. Dacă cele de mărime mai mică costă între şapte şi zece lei, pentru sortimentul mai cărnos şi zemos, doritorii sunt nevoiţi să scoată şi 15 lei din buzunar. Chiar şi fructele importate au mare trecere prin tarabele din pieţe: caisele şi piersicile pot fi cumpărate cu 15 sau chiar 16 lei kilogramul, în timp ce lebeniţa este vândută cu cinci lei la kilogram. Pentru cine doreşte să facă economie, Piaţa Cetate este locul indicat de cumpărături. Trufandalele de aici sunt cu un leu mai ieftine sau chiar mai mult ca şi în Piaţa Decebal. Cireşele, spre exemplu, se vând în Piaţa Decebal la 20 lei/kg.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.