Fundația Hospice Emanuel este aproape de cei mici care suferă și de familiile lor, oferindu-le suport psihosocial și prețuind valoarea vieții fiecăruia. Aceasta derulează și în acest an un program de suport psihosocial pentru copiii diagosticați cu boli grave și pentru copiii care au un frate sau un părinte grav bolnav.

Programul "Intervențiile Child Life în Hospice" se desfășoară în perioada decembrie 2015 - august 2016 şi se adresează pacienţilor pediatrici diagnosticaţi cu o boală limitantă de viaţă în stadiu avansat, fraților lor, cât şi copiilor pacienţilor oncologici adulţi, aflaţi în pragul pierderii lor sau imediat după deces. Copiii asistați beneficiază de vizitele psihologului, ale asistentului social sau ale voluntarilor. Acestea sunt realizate la Spitalul Municipal pe secția de Onco-Hematologie Pediatrică sau la domiciliul pacienților și familiilor lor, în cazul pacienților nedeplasabili sau atunci când copilul are un frate sau un părinte grav bolnav. Copiii care pierd un părinte, un frate sau o soră pot participa la Clubul de artterapie pentru copiii îndoliați, unde arta este utilizată în scopul vindecării.

Serviciile sunt finanțate printr-un grant acordat pentru a patra oară consecutiv de către Fundația pentru Comunitate și Compania MOL România, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor.

"Fundația Hospice Emanuel mulțumește Fundației pentru Comunitate și Companiei MOL România fără de care aceste servicii nu ar putea fi oferite și intenționează să continue să dezvolte proiecte în beneficiul copiilor care se confruntă cu boli amenințătoare de viață", se afirmă într-un comunicat semnat de Daria Barna, psiholog la Fundația Hospice Emanuel din Oradea.