Proiectul educativ „Câştigă-ţi un prieten special” - Competiţie Regională de Fotbal
În sala de sport a Liceului Sportiv „Bihorul” din Oradea, marți, 14 iunie, a avut loc prima activitate din cadrul proiectului educativ „Câştigă-ţi un prieten special”, coordonat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea. Este vorba de Competiţia Regională de Fotbal, abilităţi individuale, destinată copiilor cu dizabilități intelectuale.
Competiție sportivă interjudețeană Special Olympics
Proiectul educativ „Câştigă-ţi un prieten special”, coordonat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea, a fost introdus în urma evaluării MEN în CAERI (Calendarul Activităților Educative Regionale şi Interjudeţene). Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2016, şi cuprinde două competiţii regionale Special Olympics, organizate la Oradea cu sprijinul Fundației Special Olympics România. Prima competiție a fost de fotbal, abilităţi individuale, și s-a desfășurat ieri, în sala de sport a LPS „Bihorul”, iar cea de-a doua - baschet, abilităţi individuale – va avea loc anul acesta, pe 13 octombrie. „Scopul proiectului este dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale şi fizice şi promovarea unui stil de viaţă sănătos prin participarea la Competiţiile Sportive Regionale Special Olympics, conform calendarului sportiv avizat de Fundaţia Special Olympics România”, ne-a declarat prof. kinetoterapeut Adrian Omuţ, care este coordonator al proiectului alături de prof. kinetoterapeut Anca Duluş Gaboraș. La activitatea sportivă au participat delegaţii formate din copii și tineri cu cerinţe educative speciale, precum și profesori (antrenori/coordonatori) din cinci județe partenere în proiect: Bihor, Arad, Cluj, Hunedoara şi Sălaj. Cei peste 60 de participanți au fost copii și tineri de la: Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CȘEI) Nr. 1 Oradea, CŞEI Orizont Oradea, CŞEI Cristal Oradea, CŞEI Nr. 1 Tileagd, CŞEI Nr. 1 Popești, Liceul Tehnologic Ioan Bococi Oradea, Liceul Tehnologic George Barițiu Oradea, Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea, Asociaţia Down Oradea, Asociația CES Oradea, CŞEI Cluj Napoca, CŞEI Şimleul Silvaniei, CŞEI Şimleul Silvaniei-structura Speranța Zalău, Centrul Social Multifuncțional Jibou, CŞEI Hunedoara și CŞEI „Sf. Maria” Arad.
Grupul ţintă al proiectului - copii şi tineri cu dizabilități
Grupul căruia se adresează proiectul sunt copiii şi tinerii cu dizabilități intelectuale şi fizice (IQ mai mic de 70), cu vârste cuprinse între 8-21 ani, din șase judeţe: Bihor, Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare şi Hunedoara. Aceştia sunt elevi ai unor şcoli speciale, elevi integraţi sau tineri care frecventează diferite centre de zi, provenind atât din familii cât şi din centre de plasament/plasament familial. Impactul educativ asupra grupului ţintă porneşte tocmai de la deviza Special Olympics: „Vreau să câştig! Dar dacă nu pot câştiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!”. Premisa acestor competiţii nu este stimularea competitivităţii, ca în cazul sporturilor de performanţă, ci tocmai îmbunătăţirea stării de sănătate, dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi a calităţilor motrice, ca urmare a antrenamentelor propuse şi oferirea unor alternative sociale de petrecere a timpului liber, având ca finalitate creşterea stimei de sine și încrederii în forțele proprii, pe termen scurt şi integrarea activă în viaţa socio-profesională şi economică, pe termen lung.
Parteneri implicaţi în acest proiect, alături de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea și celelalte școli participante, sunt: Fundaţia Special Olympics România - supervizorul acestui eveniment; Fundaţia pentru integrare prin sport a persoanelor cu handicap (FISPH) și Asociaţia CES-Colaborăm Educăm, care au sprijinit logistic și financiar evenimentul; Liceului Sportiv “Bihorul”, care a oferit locația pentru eveniment; Universitatea din Oradea; Facultatea de Geografie, Turism şi Sport; Departamentul de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie - implicată prin intermediul studenților voluntari la organizarea și arbitrajul evenimentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.