Protecţia consumatorului taie în carne vie
Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor au efectuat o acţiune de control la prestatorii de servicii de alimentaţie publică din Piaţa Obor. Au fost verificaţi 17 operatori economici, printre deficienţe constatându-se: lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi caracterizare a materiilor prime, informarea incompletă privind caracteristicile serviciilor prestate; repsecitv lipsa datelor de identificare ale operatorilor economici. În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman zeci de kg de preparate din carne. De asemenea, a fost verificaţi şi 30 de comercianţii de legume şi fructe, principalele abateri constatate fiind lipsa avizelor de însoţire a mărfiişi a informaţiilor privind ţara de origine a produselor. În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.000 lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.