Numeroasele relatări privind abuzurile săvârşite în cazul încadrării într-un grad de invaliditate, au impus o reglementare la nivel naţional privind verificarea tuturor dosarelor pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă la această dată. Conform Legii 119/2010, aceste verificări se organizează într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a noilor procedurii de încadrare în grade de invaliditate. În judeţul nostru, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii se aflau la finele lunii iunie 52.116 pensionari de invaliditate.

 

Potrivit declaraţiilor directorului adjunct al CJP Bihor, Ioan Pantea, la nivelul instituţiei pe care o conduce s-a declanşat de la începutul lunii o campanie amplă de verificare a tuturor dosarelor persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate. În prima lună, au fost invitaţi la Serviciul de Expertiză din cadrul CJP Bihor peste 1.000 de persoane asupra cărora au existat anumite suspiciuni cu privire la încadrarea într-un grad de invaliditate. Mare parte dintre suspiciuni au fost trezite chiar de cunoscuţii beneficiarilor acestor drepturi băneşti, pe adresa CJP Bihor sosind numeroase reclamaţii, atât verbale, cât şi scrise. "O persoană şi-a reclamat vecinul din Tămăşeu că 'încalcă flagrant condiţiile pentru care primeşte pensie de invaliditate, că are o casă mare şi că lucrează ca strungar'. Persoana reclamată are o pensie de 541 lei şi suferă, potrivit certificatului medical, de tulburare depresivă recurentă, episod sever cu simptome psihotice", ne-a precizat Ioan Pantea. O altă reclamaţie a sosit pe adresa unei familii din comuna Măgeşti, sat Dobricioneşti. Soţia în cauză, din 2003, are un certificat de invaliditate permanent pentru coxartroză secundară pe displazie congenitală de şold, beneficiind de o pensie de 1.293 lei, iar soţul suferă, din 1999, de steotoză hepatică şi discopatie, încasând lunar 737 de lei. Toate aceste reclamaţii, dar şi celelalte dosare ale pensionarilor de invaliditate vor trebui reevaluate. La finele lunii iunie, în evidenţele CJP Bihor se aflau 52.116 beneficiari ai pensiei de invaliditate. Dintre aceştia, persoane încadrate în gradul I (foarte grav) - 1.245, încadrate în gradul II (nu au dreptul la muncă) - 32.206, respectiv gradul III (pot munci 4 ore pe zi) - 18.665. Din punct de vedere al diferenţelor pe sexe, femeile încadrate în gradul I sunt în număr de 460, în gradul II sunt 16.068, respectiv gradul III - 9.280.

 

Pensia medie de invaliditate la nivelul judeţului Bihor este 536 lei, în timp ce pensia medie pentru limită de vârstă este 864 lei, iar la nivelul tuturor pensiilor, pensia medie este de 703 lei.