Salvare de persoană la Beiuş
Pompierii beiuşeni au fost solicitaţi să intervină ieri în jurul amiezii pe strada George Călinescu din localitate, pentru degajarea unei persoane dintr-un şanţ cu o adâncime de aproximativ doi metri.
Pompierii militari au acţionat cu accesoriile din dotare pentru scoaterea victimei, aceasta fiind parţial acoperită de pământ, ca urmare a prăbuşirii pereţilor şanţului. "După acordarea primul ajutor calificat bărbatului, în vârstă de 26 de ani, care se afla în stare de inconştienţă şi prezenta contuzii multiple, echipajul de paramedici din cadrul Secţiei Beiuş l-a asistat până la punctul de întâlnire cu echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care l-a preluat, transportându-l la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean", ne-a relatat căpitan Cristian Herţe, de la biroul de presă şi comunicare al ISU Crişana.
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
nu era ispas ala ingropat? bineinteles ingropat politic, in rest viata lunga oltean gretos sa platesti pentru ceea ce ai facut in viata, gunoiule.