Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.

Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

„Beneficiarii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului energetic sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de cinci zile de la data de la care a intervenit modificarea”, anunță Gabriela Iova, directorul AJPIS Bihor.

Potrivit acesteia, ajutoarele pentru încălzire şi suplimentul pentru energie prevăzute se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Cererea pentru acordarea ajutorului se poate obține de la primăria localității de domiciliu sau de pe site-ul acesteia și trebuie depusă, de regulă, până la 15 octombrie. Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.

Tipurile de energie pentru care se acordă măsurile de sprijin sunt: termică în sistem centralizat, electrică, gaze naturale și combustibili solizi și/sau petrolieri.

Condițiile de acordare pentru ajutorul de încălzire: numai pentru un singur sistem de încălzire; numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei; numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă); numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul; numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică).

În formular se vor menționa corect următoarele informații: toți membrii familiei, toate veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară lunii depunerii cererii,toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, numărul de camere ale locuinței, sistemul de încălzire utilizat, toate datele referitoare la terenuri, animale și păsări din gospodărie.

Asistentul social din cadrul primăriei vă poate ajuta să completați formularul (Tel. Verde consumator vulnerabil: 0800.86.86.22). Formularul se depune la primăria pe raza căreia are locuința solicitantul, astfel: personal, electronic sau transmis prin poștă.

Persoanele care vor utiliza formularul de cerere-declarație pe propria răspundere în format electronic de tip PDF inteligent, îl vor putea completa direct pe calculatorul personal, și ulterior: îl pot lista, semna și apoi depune/transmite prin poștă către primărie; îl pot semna electronic ori scana, după caz, și transmite electronic către primării.

Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale.