De ani de zile, inima părintelui Laurențiu Lazăr din Oradea bate pentru cei 100 de luptători de la „Grădina Soarelui”, prizonieri ai izolării generată de dizabilitate.

Părintele Laurențiu Lazăr este ambasador la Swimathon Oradea 2026 pentru cele peste 100 de persoane cu dizabilități (scleroză multiplă, pareze, SLA, AVC, autism etc.), de la „Grădina Soarelui”, oameni pentru care o masă caldă nu este un răsfăț, ci singura ancoră spre viață și terapie.

Misiunea preotului este renovarea cantinei centrului de zi „Grădina Soarelui”.

„Prin campania Swimathon Oradea, noi, cei de la Fundația de Scleroză Multiplă Bihor, ne dorim să strângem fonduri pentru renovarea cantinei de la centrul de zi „Grădina Soarelui”. Vrem să transformăm o bucătărie într-o cantină modernă, care să garanteze mese calde și hrănitoare pentru peste 100 de suflete vulnerabile, mese oferite la centru sau livrate la domiciliul beneficiarilor Fundației de Scleroză Multiplă Bihor. Însă, această masă hrănește mai mult decât trupul - ea este „cârligul” spre recuperare. Porția de mâncare îi aduce la centrul de zi, unde beneficiază de un colac de salvare complet: servicii integrate vitale. Odată ajunși aici cu transportul nostru accesibilizat, ei primesc kinetoterapie pentru a-și păstra mobilitatea, psihoterapie, monitorizare medicală, ergoterapie și asistență socială. Farfuria cu mâncare este, de fapt, biletul lor spre demnitate. Sărăcia și dizabilitatea formează un ocean rece și întunecat în care acești oameni se scufundă zilnic. Nu-i lăsa să se înece în nepăsare! Fiecare donație pune o cărămidă la noua cantină și o pâine pe masa unui om imobilizat. Fă valuri de generozitate!”, este mesajul transmis de părintele Laurențiu Lazăr.

Dacă pentru mulți dintre noi o masă caldă este o simplă rutină, pentru cele peste 100 de persoane cu dizabilități din comunitatea noastră, este o minune zilnică pe care, singuri, nu și-o mai pot permite. Scleroza multiplă, accidentele vasculare, distrofiile musculare, parezele, bolile autoimune sau autismul nu le-au răpit doar sănătatea, ci și independența. Prizonieri în trupuri care nu îi mai ascultă și blocați într-o sărăcie tăcută, acești oameni trăiesc o dramă a izolării. Fără resurse financiare, cu pensii infime și adesea uitați de comunitate, mulți dintre ei nu au capacitatea fizică sau materială de a-și pregăti măcar un bol cu supă fierbinte.

Pentru ei, foamea se suprapune crud peste boală...

De aceea, persoanele care au posibilitatea și doresc să se implice în acest proiect, pot face o donație online pe:

https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/ambasadori/laurentiu-lazar