Organizată de Caritas Eparhial Oradea, colecta specială din acest an are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea aproapelui: 38 de copii și 40 de adulți vor servi, poate, unica lor masă pe zi, 38 de vârstnici vor fi ajutați cu alimentele de bază și 52 de familii vor primi un pachet cu alimente de două ori pe an.

 

„Dragii mei, „Ceea ce veţi face unora din cei mai mici fraţi ai mei, îmi faceți mie”, va răspunde Domnul celui ce va întreba la sfârşitul lumii: „Doamne, când Te-am văzut?” Judecata pe care Domnul o va face nouă „atunci” este aceeaşi pe care noi o facem azi celui sărac. În realitate, suntem noi cei care-L judecăm, care-L primim sau care-L respingem. Domnul nu va face altceva decât să constate ceea ce facem noi. La sfârşit, va citi ceea ce noi, cu voinţă liberă, am scris. Porunca de a iubi pe cel mai mic este, cu siguranţă, fundamentul care poate să ducă la comuniunea între oameni. Iubirea Maicii Tereza pentru dizgraţiaţii pământului a fost limbajul cel mai universal şi inteligibil care a vorbit lumii despre misterul lui Dumnezeu şi al omului”, spune pr. Olimpiu Todorean, președintele asociației.

Caritas Eparhial Oradea sprijină în mod caritabil şi fără discriminare de orice fel persoanele şi familiile din comunitate aflate în dificultate.

„Biserica, în iubirea sa pentru cel mai mic, pentru cel sărac, îl iubeşte pe Domnul său și ştie că nu este ea cea care îl salvează pe sărac, ci săracul pe ea. De aceea, să încercăm să facem cu adevărat parte din această Biserică, pentru a ni se spune şi nouă „acum”, pentru „atunci”: „veniţi, binecuvântaţi ai Tatălui meu, de moşteniţi împărăţia Tatălui, cea pregătită pentru voi din veşnicie””, a adăugat părintele Todorean.

Cei care doresc să contribuie la colecta specială din acest an pot face donații cu cardul pe www.caritaseparhial.ro sau în contul:

RO27 BTRL 0050 1205 7261 6902 Banca Transilvania

ASOCIAȚIA CARITAS EPARHIAL ORADEA

RO 17085486