Tinereţe responsabilă într-o comunitate dinamică - Proiect pentru tineri
DGASPC Bihor, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Horea, din Marghita, desfăşoară un proiect care vizează incluziunea socială eficientă a tinerilor bihoreni cu risc de marginalizare. Beneficiarii proiectului sunt 200 de tineri aflaţi în diverse situaţii de risc.
Proiectul "Tinereţe responsabilă într-o comunitate dinamică" îşi propune să sprijine incluziunea tinerilor bihoreni defavorizaţi (fiind aleşi 200 de beneficiari) prin intermediul educaţiei. Aşa cum a explicat Sebastian Covaciu, coordonatorul proiectului, din cadrul DGASPC Bihor au fost aleşi doar 60 de tineri cu risc de marginalizare, pentru că selecţia s-a făcut doar din rândul adolescenţilor instituţionalizaţi care nu prezintă handicap, pentru aceştia existând proiecte separate. Restul de 140 de tineri provin din Marghita. Au fost aleşi tineri cu risc de abandon şcolar, din medii dezavantajate economic şi social, tineri instituționalizați, tineri cu probleme de comportament şi tineri cu dizabilități. Proiectul a demarat în martie 2015 şi se desfăşoară până în aprilie anul viitor. În primele şapte luni de la implementare s-au realizat: preselecţia şi selecţia beneficiarilor, amenajarea a şase săli de curs dedicate proiectului în incinta Liceului Tehnologic Horea; cursuri de formare pentru 10 voluntari implicaţi în proiect; achiziţionarea mijloacelor IT ( de 84.965 lei); achiziţionarea de mobilier pentru spaţiile alocate proiectului (9.444 lei) şi a materialelor informative - banere, flyre, pliante, roll-up-uri, ecusoane (7.548 lei). De asemenea, 20 de tineri, elevi ai L.T. Horea, au participat în luna iunie la Tabăra Sportivă din Costinești. În ce priveşte consilierea psihologică, 150 de tineri au beneficiat de o primă şedinţă, iar activitatea de consiliere şi orientare vocațională se află în derulare, 157 de tineri beneficiind de aceasta până în prezent. Nu în ultimul rând, la ora actulă se derulează activitatea de educaţia remedială - 24 de tineri beneficiind, până-n prezent, de cursuri de pregătire în domeniile matematică, geografie şi limba engleză.
Valoarea fondurilor alocate proiectului se ridică la peste un milion de lei, din care peste 180.000 reprezintă confinanţarea publică. Proiectul este derulat în cadrul Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 - 2014, Programul RO10.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.