În acest sfârşit de săptămână, la Era Park, va avea loc cea de-a şaptea ediţie a Târgului AgroBihor, la care vor participa fermieri din Bihor şi din alte judeţe din ţară, precum şi producători şi comercianţi de utilaje agricole. Nu vor lipsi spectacolele folclorice, invitaţi speciali fiind Cornelia şi Lupu Rednic.   

Deschiderea oficială a Târgului AgroBihor va avea loc azi, 4 septembrie, ora 11.00. La fel ca în fiecare an, târgul va reuni fermieri din Bihor, dar şi din alte judeţe din ţară, respectiv din străinătate. Peste 100 de firme, asociaţii şi persoane fizice, producători şi comercianţi de utilaje agricole, echipamente, accesorii, crescători de animale, cultivatori de cereale, legume şi fructe sunt aşteptaţi să participe la eveniment. După festivitatea de deschidere, participanţii la târg vor putea vizita standurile. Cei interesaţi vor putea participa, începând cu ora 13.00, la masa rotundă cu tema "Economia socială în judeţul Bihor". De la ora 15.00, este programată întâlnirea asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine pentru simpozionul cu tema "Condiţii de acordare a sprijinului cuplat pentru sectorul ovine şi caprine", prezentat de prof. dr. ing. Ioan Pădureanu, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Programul zilei de vineri se încheie cu un concert susţinut de Cornelia şi Lupu Rednic, începând cu ora 18.00, sub cupola centrului comercial. În deschidere va cânta Grupul vocal "Florile Bihorului", coordonat de Anamaria Gal. 

Sâmbătă, de la ora 11.00, va avea loc o demonstraţie în câmp cu tractoare şi maşini agricole, lucrări de pregătire a solului şi semănat, urmată, la ora 15.00, de un simpozion cu tema "Studiu comparativ al utilajelor folosite pentru prelucrarea solului la scară mondială: avantaje şi dezavantaje", prezentat de conf. dr. ing. Sorin Tiberiu Bungescu, de la USAMVB Timişoara. Duminică, 6 septembrie, de la ora 11.00, va avea loc premierea exemplarelor de ovine, bovine şi cabaline expuse în târg.

Atât intrarea la concert, cât şi la  târg, este gratuită, însă pentru zona de animale şi utilaje, vizitatorii vor trebui să plătească 5 lei.

Sâmbătă, pentru cei mici, BombonERA a pregătit, între orele 17.00 şi 19.00, un nou atelier inedit: viaţa la fermă. Copiii vor avea ocazia să hrănească oi, cai, capre şi chiar să se plimbe, gratuit, cu ponei şi să îşi facă poze memorabile într-un cadru special. Cei curioşi vor putea afla mai multe despre utilajele agricole, dar şi despre cum se pregăteşte terenul pentru semănat, respectiv ce înseamnă exact semănatul. De asemenea, copiii îndemânatici vor picta cu motive rustice prosoape din in, dezvoltându-şi astfel creativitatea şi imaginaţia. Şi la acest eveniment, participarea este gratuită.