Sfârşit tragic marţi seara pentru un tânăr. Bărbatul a ajuns sub roţile unui tramvai, în staţia de lângă Gara Oradea. Călătorii au fost şocaţi de imaginile văzute, trupul bărbatului fiind efectiv zdrobit de roţile tramvaiului.

Scene îngrozitoare în staţia de tramvai din Piaţa Bucureşti. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani a murit sub roţile unui tramvai. Tragedia a avut loc marţi seara, martorii chemând de urgență ajutoare prin 112. La faţa locului s-au deplasat echipaje medicale, dar şi poliţişti. Se pare că victima a fost prinsă de vagonul tramvaiului 1R după pornirea acestuia din stație. Mijlocul de transport în comun se deplasa spre Stadionul "Iuliu Bodola". "Marţi, la ora 18.05, în Piaţa Bucureşti din municipiul Oradea, un bărbat de 60 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un tramvai cu remorcă, după ce a pornit din staţie a accidentat mortal o persoană de sex masculin, de aproximativ 30-35 de ani, neidentificată, care a alergat după tramvai în lateral, fiind acroşată cu partea dreaptă a remorcii acestuia", au precizat poliţiştii într-un comunicat de presă transmis ieri. Potrivit medicului Emil Boțcău de la Serviciul de Ambulanță Județean, bărbatul a suferit politraumatisme și a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viața. "Am fost solicitaţi prin 112, însă nu am avut ce face la faţa locului. Doar am declarat decesul, nu l-am mai putut ajuta cu nimic", a precizat dr. Emil Boţcău. Unii martori susţin că tânărul a fugit şi a încercat să se urce în tramvai, dar a căzut, timp în care tramvaiul s-a pus în mişcare. Din păcate, vatmanul nu l-a văzut, el fiind alertat de călători. Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au mai precizat că în acest caz continuă cercetările pentru identificarea victimei şi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

La rândul său, directorul OTL, Csuzi Istvan, a precizat că au trecut mai bine de cinci ani de la precendentul accident fatal în care a fost implicat un mijloc de transport în comun. "În urma acelui incident, care s-a petrecut tot la Gară, am instalat un sistem de avertizare sonoră pentru vatmani în momentul în care se deschid uşile şi reflectoare pentru o vizibilitate cât mai bună", a afirmat acesta.

Totuşi, directorul OTL menţionează că, pentru evitarea incidentelor de orice fel, este nevoie şi de atenţia călătorilor. "Avem rugămintea ca cei care circulă cu mijloacele de transport în comun să respecte şi ei regulile şi să nu forţeze urcarea sau coborârea din autobuz ori tramvai. Este regretabil ce s-a întâmplat, un moment trist pentru transportul public", a mai precizat şeful OTL.