Zeci de copii şi-au donat jucăria care le-a rămas mică
Sala Arcadia a devenit ieri neîncăpătoare pentru cei aproape 200 de copii, de la grădiniţe şi şcoli din Oradea, care au fost invitaţi să ia parte la o acţiune de strângere de jucării, în cadrul unui spectacol artistic interactiv, prezentat de actori ai Teatrului „Regina Maria" din Oradea. Evenimentul a făcut partea din cea de-a VI-a ediţie a proiectului „Dăruieşte jucăria care ţi-a rămas mică", iniţiat şi organizat de Clubul Rotary Oradea.
În fiecare an, în preajma sosirii lui Moş Nicolae, Clubul Rotary Oradea organizează această campanie specială de întrajutorare a copiilor din familii cu o situaţie materială foarte grea. Şi în acest an, peste 180 de copii de la grădiniţe şi şcoli din Oradea au răspuns acestei invitaţii, aducând la sala Arcadia cadouri pentru semenii lor aflaţi în dificultate. Pentru aceşti micuţi cu suflet mare, actori ai Teatrului „Regina Maria" au pregătit un spectacol artistic deosebit. Copiii au fost întâmpinaţi de „Zâna cărţilor", interpretată de îndrăgita actriţă Mirela Lupu, care i-a purtat, cu ajutorul „Jobenului magic", prin cele mai cunoscute poveşti, alături de „Soldăţelul de plumb", „Nina Balerina" şi alte personaje îndrăgite. Mai mult, copiii au fost ei înşişi actori pe scenă, construind o poveste din lumea basmelor, ocazie cu care au înţeles că pentru a fi fericiţi e nevoie să învăţăm să dăruim cu iubire şi bucurie. „Această acţiune este o activitate de promovare a simţului civic în rândul copiilor, pentru că ei donează din zestrea lor confraţilor lor mai mici care au o situaţie materială dificilă", ne-a declarat Laurenţiu Lazăr, secretar al Clubului Rotary Oradea. Campania iniţiată de Clubul Rotary a avut drept scop atât educarea tinerei generaţii de a fi mai bună, mai îngăduitoare şi darnică faţă de semenii lor, cât şi "îndulcirea" Sărbătorilor copiilor defavorizaţi.
În partea a doua a zilei, membrii Clubului Rotary au mers în mai multe locaţii şi au oferit pachete cu jucării şi dulciuri pregătite de Moş Nicolae pentru copii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.